Banalitati la ordinea… summit-ului

Summit-ul NATO s-a incheiat, discutiile continua, impresiile se decanteaza. A fost o reusita, sau chestiunile ramase in suspans se contabilizeaza la capitolul „va urma”?

Parerile sint impartite si nu ne propunem o interpretare a opiniilor pro si contra. E sarcina analistilor politici. Oricum, pina la reuniunea de anul viitor, jubiliara, pentru ca pe 9 aprilie 2009 se vor implini 60 de ani de la crearea Organizatiei Atlanticului de Nord, este suficient timp de reflectie si de corectare a eventualelor erori. Deocamdata este cert faptul ca s-a dat liber la aderare altor doua state – Albania si Croatia, ca Macedonia mai are de asteptat pina la clarificarea anumitor chestiuni legate de denumirea tarii, iar Ucraina si Georgia au primit, deocamdata, premiul de consolare ce are doar meritul de a le intretine sperantele unui viitor cit mai apropiat alaturi de partenerii potentiali. Culisele summit-ului, cu cortina ridicata sau coborita, ne ofera, intr-un final mult asteptat, imaginile unui oras asediat in plina pace. Sint, poate, impresiile care conteaza cu adevarat pentru marea masa a spectatorilor tinuti la distanta de fortele de ordine, dar prezenti in miezul dezbaterilor datorita sutelor de camere de luat vederi si a televiziunilor cu transmisii on-line. Conectati, asadar, la tensiunea ce iradia dinspre Palatul Parlamentului, am avut totusi parte si de productiile marginale, de decor, precum aterizarile spectaculoase ale avioanelor pe pistele aeroportului de la Otopeni, coloanele infinite ale oficialilor de rang foarte inalt descinzind din limuzinele ultraluxoase la maginea covorului rosu, sau traditionala poza de grup a sefilor de state si de guverne, cu presedintii George W. Bush si Traian Basescu in prim-plan. Sint incintat de doamna Basescu si de inghetata romaneasca, s-ar fi confesat oaspetele nostru de onoare, fara a afla insa daca deliciosul desert provine din laboratoarele prezidentului roman. Si ne-am simtit, pentru o clipa, egalii acestora, ca o promisiune pentru ce va sa fie. Prima dintre ele: revizuirea sistemului american de vize si pentru cetatenii romani, pentru care trebuie sa mai avem putintica rabdare.
Momentele inedite n-au lipsit, nici ele: conferinta de presa la malul marii si plimbarea celor doi pe aleile calcate, cindva, de pasii dictatorului stim noi care; inaltul oficial strain care si-a oferit o portie zdravana de somn instalat comod in fotoliul situat in spatele presedintelui nostru in timp ce acesta isi rostea discursul de deschidere a summit-ului; devina erau, probabil, cupele de sampanie servite in seara precedenta la dineul oficial de la Palatul Cotroceni; mesajele antinato inscriptionate pe zidurile cladirii Parlamentului in limba croata, spre diperarea dispozitivelor de paza, care astfel s-au dovedit ca nu sint chiar atit de profesioniste si vigilente precum primisem asigurari. Dialogul democratic dintre grupul de protestatari antinato de diferite nationalitati europene si fortele romanesti de ordine, soldat cu corectii fizice, arestari si cercetari, dupa procedura „tu dai, eu incasez”, demonstrind faptul ca am fost deosebit de receptivi la lectiile occidentului vizavi de drepturile omului. Cu un nota bene: jurnalistii straini – peste 3 500 la numar, sositi de prin mai toate colturile lumii, s-au aratat surprinsi si deranjati de numarul exagerat de mare al fortelor de ordine, unii dintre ei avind chiar dispute verbale cu acestea pe tema liberului acces. Li s-a oferit, insa, posibilitatea unei cure de slabire, intrucit bufetele pentru parlamentari au servit doar apa minerala si rabdari prajite, obligindu-i sa sara peste mese pina la cinele oficiale transformate, astfel, in mic dejun si prinz. Dar n-a murit nimeni din asta. Dupa cum la fel de teafar s-a dovedit a fi si oficialul caruia i s-a facut rau din motive care nu ne-au fost aduse la cunostinta.
Banalitati la… ordinea summit-ului. Ceea ce ne ramine noua, asistentilor la eveniment, este cistigul de imagine al Romaniei, care a facut deja ocolul lumii prin intermediul presei si al televiziunilor: pentru trei zile am fost centrul universului; de-acum, important este sa nu ne indepartam prea mult de el. Celelalte devin istorie.