După Suceava, Bacăul este județul cu cel mai mare procentaj de promovabilitate la teza cu subiect unic la limba și literatura română susținută de elevii de clasa a VII-a. Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului indică în cazul sucevenilor un procent de 78,46 la sută, iar în cazul băcăuanilor, de 78,09. La teza cu subiect unic la Limba română au absentat 335 de elevi băcăuani, la cea de matematică 398, iar la proba de Limba maternă a lipsit un singur înscris. Aceștia vor putea susține probele într-una din următoarele două perioade speciale de teze. Conform calendarului de organizare și desfășurare aprobat de minister, prima este destinată elevilor ale căror motive de absentare nu impun amînarea încheierii situației școlare. Aceștia vor susține tezele în zilele de 5 iunie (matematică), 8 iunie (Limba și literatura maternă) și 12 iunie (Limba și literatura română). A doua sesiune a fost programată pentru luna august. (Laura HUIBAN)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.