~2 min lectură 0 comentarii

Este posibilă o ajustare de preţuri la produsele de bază, între 8 şi 10%

Redacția Ziarul de Bacău

Preţurile produselor de bază ar putea înregistra o creştere cu un procent între 8 şi 10%, a afirmat, la finalul şedinţei de miercuri a Executivului, ministrul Agriculturii, Valeriu Tabără.

„Este posibil să fie o reajustare de preţuri, dar nu la cele de care se vorbeşte. Am vorbit de la vreo 8 spre 10%, dar luaţi-o vă rog ca o presupunere de această dată. Rezultatul final vi-l dau după o analiză corectă. Vorbesc, în general, de alimentele de bază, pentru că acestea ajung pe masa consumatorilor. Aş vrea să mai fac o precizare, nu este justificat preţul din galantare faţă de ceea ce înseamnă preţul materiei prime şi insist extrem de mult pe rezerve în ceea ce înseamnă adaosuri comerciale, taxe de magazin la care cred că trebuie să umble şi cei care comercializează aceste produse. Şi asta este, de fapt, ţinta analizei pe care o va face Ministerul Agriculturii”, a afirmat Tabără.
El a precizat că, în zilele următoare, va pune la dispoziţie o analiză de preţuri la principalele produse, în contextul în care în ultima perioadă au existat mai multe presupuneri privind scumpiri ale alimentelor.
Ministrul Agriculturii a subliniat totodată că instituţiile statului ar trebui să facă mai mult în implementarea ghidului de bună practică. AGERPRES.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.