Inspectorii școlari de management Dan Zaharia și Dumitru Cojocaru vor fi prezenți, astăzi, la Colegiul „Henri Coandă” Bacău pentru a soluționa o petiție adresată Ministerului Educației, Cercetării și Tineretului de Gheorghe Manolache, profesor al instituției de învățămînt. Majoritatea acuzațiilor din petiție sînt îndreptate împotriva Nadiei Voicu, directoarea colegiului. „Ministerul Educației ne-a solicitat să facem verificări și să-i comunicăm răspunsul. Trebuie să vedem cîtă dreptate are domnul Manolache. Dacă vom constata că sînt lucruri care nu pot fi rezolvate decît o comisie de anchetă, vom solicita o comisie de anchetă”, a declarat inspectorul școlar de management Dan Zaharia. La „Coandă” a mai fost o comisie de anchetă a Inspectoratului Școlar Județean Bacău în intervalul 26 martie – 4 aprilie, în urma căreia s-a dat un verdict de nevinovăție. Cei care au cercetat atunci verdicitatea acuzațiilor care i se aduceau Nadiei Voicu, tot de Manolache, au fost coordonați de inspectorul de management Liviu Botezatu. (Laura HUIBAN)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.