LUPTE GRECO-ROMANE: Iulian Cezar Faghian (Sport Club Municipal Bacau) a cucerit saptamina trecuta „bronzul” mondial la greco-romane, categoria grea (120 kg) in concursul juniorilor disputat la Istanbul (Turcia). Multiplul campion national, pregatit de antrenorul Ion Sarban, a sustinut vineri o conferinta de presa in care a dezvaluit citeva dintre secretele performantei sale. Citeva pentru ca, modest din fire, a evitat sa se laude, drept care antrenorul a fost cel care i-a scos in evidenta calitatile: „Este un mare caracter, un sportiv ambitios, deosebit de serios si de muncitor. In conditiile in care, de ce sa nu recunoastem?, competitia interna este una slabuta, sa vii cu medalie de la «mondiale» este mare lucru. Mi-a placut foarte mult si cum a luptat in singurul meci pierdut, cel cu iranianul care avea sa prinda «argintul». Si-a dorit extrem de mult sa paraseasca invingator salteaua si i-a lipsit foarte putin. Si-a scos apoi pirleala in ultimul meci, cu suedezul, pe care l-a invins prin tus, intr-o maniera entuziasmanta. Din cite stiu eu, este a 25-a medalie obtinuta de un luptator bacauan la «mondiale» sau «europene»”.
„Am trecut peste momentul greu de la «euro»”
Felicitat de Doina Melinte, director al Directiei pentru Sport a Judetului Bacau, dupa ce marea atleta l-a confundat cu unul dintre jurnalisti, Iulian a povestit pe scurt drumul catre medalia mondiala, nu inainte de a trece in revista si ce s-a intimplat la „europene”, unde s-a clasat al 9-lea. „La competitia continentala (n.red. de la Kosice) am fost defavorizat de arbitraj in meciul cu polonezul. Il invinsesem la un concurs precedent. Am sperat foarte mult intr-o medalie si atunci. Aici am dorit la fel de mult o medalie, de care culoare ar fi fost. Am trecut de doua tururi, cu reprezentantii Ucrainei si Cubei. Cel mai greu meci a fost cu iranianul, in turul al treilea. Apoi, a fost usor. Cu turcul care a cistigat medalia de aur m-am intilnit la Sofia. A fost mai bun. Acum, voi intra o perioada la refacere dupa care voi participa la un concurs in Germania. Modelul meu, ca om si ca luptator, este Eusebiu Diaconu (n.red., campion european, cel care va reprezenta clubul la Olimpiada de la Beijing)”, a spus Faghian, cel care este si student la Universitatea „Spiru Haret”.
„Iulian insusi este un model si ma bucura ca bacauanii au un sentiment de satisfactie datorat eforturilor lui Faghian. Putini stiu insa ca, la «europene», Iulian a fost foarte aproape de marea lovitura. Cu trei secunde inainte de finalul meciului cu rusul, care avea sa iasa campion, Cezar era in avantaj. Daca trecea de rus nu-l mai oprea nimeni”, a completat antrenorul emerit Ion Sarban. (Marius AMBROZIE)
Lasă un răspuns