Amintiri despre un mare duhovnic al romanilor : parintele Pasie Olaru

Anul acesta, cind se împlinesc 7 ani de la trecerea în vesnicie a parintelui Cleopa si 15 ani de la cea a Parintelui Paisie, îmi dau seama ca, acum 35 de ani, stateam la picioarele unor sfinti. Cine a avut imensa sansa sa fie fiul spiritual al marelui Paisie Olaru si pregatit la scoala dohovniceasca a Parintelui Cleopa Ilie nu poate uita niciodata. Viata paminteasca se scurge repede, asemenea unui fir care iese din caierul vremii si se deapana pe ghemul vesniciei, dar unora ne ramine în suflet imaginea paradigmatica a acestor mari învatatori si îndrumatori, ce au exercitat asupra noastra acea paternitate spirituala care ne-a marcat viata ulterioara. De aceea spun adesea ca la baza formarii mele pentru viata monahala sta învatatura primita la scoala duhovniceasca a Parintelui Cleopa si povatuirile sfinte ale Parintelui Paisie.
„Sa ne intilnim la usa raiului!”
Aveam aproape 15 ani. As putea spune ca stiam ceva despre viata calugareasca dar si despre felul în care trebuie facuta spovedania. Erau lucruri despre care auzisem acasa, caci veneam dintr-o familie evlavioasa, iar între rudeniile mele apropiate au fost si sunt foarte multi calugari. Totusi, prima spovedanie la Parintele Paisie m-a marcat foarte mult si mi-a ramas ca o icoana. Cita pace si liniste mi-a varsat în suflet acest om al lui Dumnezeu este greu de explicat. Nu pot uita niciodata. Cu putine cuvinte, Parintele Paisie reusea sa-ti ridice moralul si te izbavea de deznadejde. Dezlegarea lui te facea sa te simti într-un coltisor de rai si-ti umplea sufletul de bucurie cereasca. Convorbirea duhovniceasca cu sfintia sa era un dialog emotional, al inimii, al bucuriei si iubirii paradisiace. Era un dialog filocalic, harismatic, plin de încredere si datator de nadejdea minturii. El nu vorbea aproape niciodata despre diavol si iad, ci despre flori si lumina, îngeri si sfinti, Maicuta Domnului si slava lui Dumnezeu. De aceea si salutul sau obisnuit, dupa fiecare spovedanie, era mereu acelasi: „Sa ne întilnim la usa raiului!”
Dumnezeu a dorit sa deprind bine felul de „a fi” al Parintelui Paisie. Ajunsesem sa cunosc mersul sau, osteneala si programul sau zilnic. Aceastea pentru ca, din primele zile ale vietii mele în obstea Manastirii Sihastria, chilia mea era perete în perete cu cea a Sfintiei Sale. Parintele econom Victorin, mi-a rinduit ascultarea în gospodaria anexa a manastrii. Mi-a încredintat, „spre pastorire” cirlanii si berbecii, iar chilia mi-a fixat-o mai aproape de grajd, cu fratele Dumitru Asoltanii (din calugarie Dometian). Îmi amintesc ca, în anii 1969-1970, în corpul acela de chilii locuiau urmatorii parinti: parintele Climent Hotnog, ajutor de ecomom; parintele Ieronim Molmaciu, cel care m-a învatat sa citesc slova kirilica; fratele Nicolae Serban (Nicanor), si Parintele Paisie. Deoarece chilia mea era perete în perete cu cea a parintelui Paisie, avem sansa sa-i cer binecuvintare în fiecare zi si sa-i urmaresc activitatea. În fiecare noapte cind ma alungeam pentru odihna trupului ostenit de munca asidua de peste zi, stiind ca dincolo de perete este Parintele, asezat pe scaunul sau de spovedanie si de rugaciune, aveam, uneori, impresia ca stau la pieptul sau ascultindu-i bataile inimii, cum facea orecind Sf. Ioan Evanghelistul cu Iisus. Inima sa batea, parca, în acelasi ritm cu inima mea.
Dumnezeu a trimis acesti minunati duhovnici misionari
Vedeam în fiecare adesea siruri neîntrerupte de credinciosi din toate categoriile sociale trecind zi si noapte spre chilia Parintelui. Lucrarea lui era mereu aceeasi: sa primeasca pe toti la scaunul de spovedanie si sa citeasca rugaciuni pentru diferite trebuinte. Citi oameni or fi îngenunchiat sub epitrahilul sau? Numai Dumnezeu stie! Vremurile erau confuze si tulburi. Comunismul ateu constrinsese Biserica sa-si desfasoare o succinta activitate liturgica, doar în careul lacasurilor de închinare. Cateheza era interzisa în locuri publice. Însa, Dumnezeu, pentru a mentine vie spiritualiatatea poporului credincios, care în marea lui majoritate nu a voit sa-si plece genunchii lui Baal, ici si colo, în tara noastra binecuvintata, a trimis acesti minunati duhovnici misionari, care au povatuit poporul cu dreapta învatatura si i-a aratat calea spre Hristos. Numai asa nu ne-am pierdut orientarea în istorie si asemanarea cu Dumnezeu. Între toti acesti alesi excela, cu siguranta, Parintele Paisie. Învatatura sa nu era sofisticata, ci simpla dar patrunzatoare. Cuvintele lui erau pline de har si purtau ceva din mireasma vesniciei. Nu era zi lasata de la Dumnezeu sa nu vina cineva la chilia sfintiei sale. Primea pe toti cu aceeasi bucurie serafica si fiecare pleca iarasi la ale sale cu o floare în suflet culeasa din acel „coltisor de rai” al chiliei Parintelui.
Niciodata nu am vazut lumina stinsa în chilia lui. Îmi amintesc ca, dupa ce am coborit de la stina (era noiembrie 1969), parintele econom mi-a dat ascultare la grajd. Îngrijeam cele 25 de vaci ale manastirii. Munca grea pentru virsta mea frageda. Parintele Paisie stia foarte bine acest lucru. De aceea îmi doza canonul în functie de muca prestata peste zi. Nu puteam sa merg tot timpul la Utrenia de la miezul noptii, ci dupa aceea. Catre ora 1.30 clopotaru venea si ma trezea pentru a pleca la biserica, la Psaltire. De fiecare data ma întilneam cu Parintele Paisie care se întorcea de la slujba Utreniei, daca eventual nu avea pe nimeni la spovedanie, pentru ca uneori spovedea si în timpul Utreniei, iar alteori, toata noaptea. În orice caz, catre orele 05.00 cind ma întorceam de la biserica, prin fereastra parintelui Paisie se vedea aceeasi lumina suava, lumina lina, angelica. Parintele era la rugaciune. Nu stiu cind dormea acest om!
Pe vremea aceea nu slujea la biserica decit foarte rar, Sfinta Liturghie. Nu lipseas însa niciodata de la rugaciunea comuna. Dupa rinduiala manastirii, ziua de vineri era consacrata spovedaniei. Parintele Pasie venea la biserica si citea molifta de spovedanie, apoi pleca la chilie sa primeasca parintii si fratii pentru spovedania saptaminala.

† Ioachim Bacauanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului si Bacaului