Aflat zilele trecute in mijlocul sinistratilor din Saucesti, Mihai Tatulici, cunoscut realizator tv, remarca, pe linga absenta din zona a unora dintre institutiile cu vocatie umanitara, si alt fenomen, de care se arata, in mod vizibil, la fel de contrariat: pelerinajul celor de pe „uscat” la locurile si oamenii potopiti de ape. El numea asta o noua forma de turism si, dupa naduful cu care vorbea, iti dadeai usor seama ca taxa gestul respectiv drept bizar, daca nu chiar pervers.
Privit intr-o alta cheie, comportamentul, incriminat mai sus, reprezinta, de fapt, o strategie psihosociala utilizata destul de frecvent de oamenii nemultumiti de ei insisi pentru a se pune intr-o lumina cit mai favorabila in evaluarea de sine.
Tactica folosita poarta numele de „comparare sociala descendenta” (raportare la persoane care, in comparatie cu noi, au o stare si mai precara) si s-a dovedit un mijloc excelent de protectie si alinare sufleteasca, de mentinere si sporire a stimei si respectului de sine.
Din pacate, „turismul de consolare”, asa cum l-am definit, nu determina la cei care il practica si actiuni sociale pozitive, comportamente efective de ajutorare a celor aflati in nevoie. Parca aud si acum glasul unei nemtence cu casa sub ape: „Cei de pe uscat stau si ne privesc, nu vin sa ne ajute!”. Am zice ca nici n-au cum, deoarece companionii suferintei nu pot fi decit cei care au suferit, lucru excelent demonstrat de mina intinsa napastuitilor din Moldova de fratii lor intru potop din judetul Dolj.
Virgil MOCANU
Lasă un răspuns