Departe de casa, dar si de prieteni. Are noroc ca si-a adus familia linga el. Relu Auras a ales sa plece din tara dupa ce lotul olimpic de box al României s-a desfiintat. A ajuns in Maroc si de aici la Jocurile Olimpice de la Beijing. In timp ce România are calificati la Olimpiada doi boxeri, antrenorul bacauan se lauda cu nu mai putin de zece pugilisti marocani prezenti la competetia din China. „Sper sa si obtinem rezultate bune pentru ca exista marfa de calitate”, a spus Relu Auras. În Satul Olimpic s-a întîlnit cu fostii sai elevi, Georgian Popescu si Ionut Gheorghe. „Ma rog sa nu ne întîlnim, ca nu pot sa le fiu adversar din colt. Atunci un ochi plînge si unul rîde”, spune Auras. Fostul antrenor al SCM Bacau e foarte multumit de conditiile din Maroc. „Mi-au dat o vila de ma pierd prin ea. Are sase camere. Am primit masina noua. Nu am de ce sa ma plîng. Mi-am dus si familia în Maroc pentru ca am mai pierdut o familie dupa Tunisia si mi-e de ajuns”, subliniaza tehnicianul. Desi mai are trei ani si jumatate de contract, Auras vrea sa se întoarca acasa. „E greu printre straini. M-am saturat! Poate se reglementeaza si la noi lucrurile, se va reînfiinta lotul national, sa ajut si eu România, nu pe altii”, a mai adaugat acesta.
O suta de mii de dolari „aurul”
Desi multi antrenori straini au probleme de adaptare cind vin pe Continentul Negru, Relu Auras s-a adaptat repede. „Nu mi-a fost greu sa ma acomodez, pentru ca între 2000 si 2004 am antrenat în Tunisia. Stiu cum se lucreaza cu ei, stiu ce sa le cer si cind trebuie sa-i înteleg. In timpul Ramadanului, ziua sint obositi si suparati, pentru ca trebuie sa posteasca. Maninca însa toata noaptea”, spune Auras, care este totusi bucuros ca nu are si probleme familiale cu elevii sai. „Bine macar ca nu au cite patru neveste, asa cum prevede legea. Sunt baieti sarmani, iar poligamia e apanajul bogatilor”, puncteaza antrenorul bacauan. Pentru ca stiu cum sa-sI motiveze sportivii, oficialii marocani au promis boxerilor premii mari in caz ca vor urca pe podium. „Aurul la Olimpiada e recompensat cu o suta de mii de dolari, argintul cu saizeci de mii si bronzul cu treizeci de mii. Dar pe linga asta, îi cheama regele si tot ceea ce cer ei li se îndeplineste. Le deschide afaceri, le ajuta familiile, de fapt sînt mai bine platiti ca românii”, a precizat Auras.
Campionii „de culise”
În toate mandatele pe care le-a avut la lotul national al României, Auras s-a lovit de arbitraje. „Chiar si Vastag a fost furat de citeva ori, mai ales la Jocurile Olimpice, marele lui blestem sportiv. Si acum 99 la suta dintre campionii olimpici se decid în culise. Sunt interese mari, de naturea profesionista si chiar politica”, acuza tehnicianul. Auras stie ca în ringul olimpic marocanii si românii pot ajunge adversari: „Atunci, cu un ochi voi ride, cu altul voi plinge. Deocamdata ne ajutam la antrenamente, facem sparring împreuna”, afirma antrenorul Marocului. „Nu vreau sa mai ramin. Ma întorc acasa si înca sper ca îmi voi încheia cariera si cu un titlu olimpic”, a punctat bacauanul. In septembrie, imediat dupa Olimpiada, Relu Auras va reveni acasa. „M-am saturat de drumuri. In cele cinci luni petrecute la cirma Marocului am vizitat trei continente si peste opt tari. Vreau sa ma linistesc alaturi de familie si prieteni. Pentru ca in septembrie e si ziua mea de nastere, am invitat la aceasta petrecere si citiva dintre colaboratorii mei din Maroc”, a spus Relu Auras.
Lasă un răspuns