Listele cu salariatii sistemului fiscal din judetul Bacau care au dreptul la stimulente pentru lunile iulie si august au fost trimise la Ministerul Finantelor Publice pentru avizare, dar banii nu au venit inca. „Nu am vazut aceste liste, nu stiu citi salariati au dreptul la stimulente” – ne-a declarat liderul sindicatului Sed Lex Bacau, Iulian Cerbu. Ieri, 20 octombrie, salariatii Directiei Generale a Finantelor Publice Bacau erau la lucru, semn ca nu mai au nemultumiri care sa-i faca sa reia seria de proteste, asa cum s-a procedat, marti dupa-amiaza, chiar la Ministerul de Finante, dupa anuntarea listelor cu stimulente si, mai ales, vizavi de nivelul acestor stimulente.
Astazi, 21 octombrie, Alianta Sindicatelor Bugetarilor Sed Lex a convocat Consiliul Unional, care va analiza evenimentele din ultimele doua saptamini, inclusiv declansarea de proteste spontane in institutiile Ministerului de Finante. La inceputul saptaminii, Biroul Executiv al acestei aliante sindicale a anuntat decizia de a se retrage de la negocierile privind acordarea veniturilor suplimentare. Motivele: actiunea de protest a fost spontana, iar negociatorii nu au stat, inainte de a semna intelegerea cu ministerul, de vorba cu protestatarii; diminuarea procentului de acordare a stimulentelor; ministerul a impus propriile reguli de intocmire a listelor in judete; nu trebuiau create noi regului de acordare a stimulentelor, fiind vorba de restante pe lunile iulie si august, cind existau deja reguli. Alianta Sed Lex mai sustine ca fondurile trimise in judete, pentru stimulente, au fost diminuate cu 30 – 40%. Astfel, stimulentele primite sint intre 400 si 1.400 de lei pentru un salariat.
Salariatii din Bacau spera sa primeasca banii saptamina viitoare. (Petru DONE)
Finantistii bacauani asteapta inca banii din stimulente
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.