Fostul căpitan al reprezentativei României, Gheoghe Hagi, s-a declarat „onorat” de numirea în funcţia de antrenor al echipei turce de fotbal Galatasaray, vineri, cu ocazia prezentării oficiale care a avut loc la Istanbul.
„Am ales Galatasaray într-un moment dificil, pentru că de asta am ales-o şi ca jucător, în 1996, iar apoi ca antrenor în 2004. Este un club mare, un club, poate cel mai bun din Turcia, un club european şi o mare provocare personală. Pentru mine este o onoare să antrenez Galatasary. Ştiu că este un moment greu, delicat, dar o să încerc să fac totul cât mai bine. Dacă nu credeam că există potenţial nu vedeam aici, dar eu cred că un club ca Galatasaray are un potenţial enorm. Am încredere şi sper să reuşesc mai bine decât prima oară. Sper totodată să am şi eu norocul să joc cu Galatasaray în cupele europene. Îmi doresc ca anul viitor să fiu tot aici, în faţa dumneavoastră, şi să jucăm în Europa”, a declarat Hagi în faţa ziariştilor turci şi români prezenţi în capitala Turciei.
„Întotdeauna când mă cheamă Galatasary încerc să vin şi să ajut. Nu e nimic care îţi aparţine, doar dacă ai plăcerea să lucrezi, trebuie să vii să lucrezi deschis. În rest, când eşti la Galatasaray presiunea este foarte mare, pentru că nu-i uşor să vrei să fii numărul 1. E o presiune mare, într-adevăr, dar asta e! Muncim cu asta, trăim cu asta şi sper să fiu inspirat, să-i conving pe conducători şi pe toţi ceilalţi că la Galatasaray se face ceva bun în fiecare zi, iar performanţele or să vină. Aşa cum a fost şi atunci când am fost prima oară antrenor aici. După ce am plecat, echipa a câştigat campionatul în anul următor. Înseamnă că eu am muncit foarte bine aici. M-am bucurat foarte tare, deoarece aş fi regretat dacă eu plecam iar echipa se ducea în jos. Înseamnă că am lăsat un grup solid, foarte bun, iar apoi ceea ce s-a început cu mine s-a finalizat în anul următor”, a adăugat „Regele”, căruia conducătorii lui Galatasaray i-au urat, în deschiderea conferinţei de presă „Bun venit acasă!”.
Antrenorul român, care îl înlocuieşte în acest post pe olandezul Frank Rijkaard, îl va avea ca secund la Galatasaray pe fostul internaţional turc Tugay Kerimoglu, fostul său coechipier la gruparea de pe Ali Sami Yen.
În vârstă de 45 ani, Gheorghe Hagi a evoluat la clubul din Istanbul în perioada 1996-2001, înscriind 79 de goluri în 167 de meciuri disputate. În anul 2000, el a câştigat Cupa UEFA şi Supercupa Europei cu Galatasaray, pe care ulterior a pregătit-o pentru un sezon, 2004-2005, reuşind să cucerească Cupa Turciei.
Ca antrenor, Hagi a mai pregătit reprezentativa României (2001) şi echipele Bursaspor (2003), FC Timişoara (2006) şi Steaua Bucureşti (2007), iar in ultima perioada s-a ocupat de academia de fotbal care îi poartă numele.
Galatasaray Istanbul, care a sărbătorit recent 105 de la înfiinţare, ocupă în acest moment locul 9 în clasamentul campionatului turc, la 8 puncte de liderul Bursaspor, după ce a suferit duminică a doua înfrângere consecutivă (2-4 pe teren propriu cu Ankaragucu).AGERPRES
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.