~2 min lectură 0 comentarii

Coloana de protestatari a ajuns în Piaţa Constituţiei

Redacția Ziarul de Bacău

Mitingul convocat de centralele sindicale s-a mutat miercuri, din Piaţa Victoriei în Piaţa Constituţiei, în timp ce în clădirea Parlamentului se desfăşoară dezbaterile asupra moţiunii de cenzură, de al cărei rezultat depinde soarta guvernului Boc.

‘Dorim ca astăzi să cadă Guvernul Boc şi să înceapă o nouă etapă pentru România’, a declarat Victor Ponta preşedintele PSD, la intrarea în Piaţă alături de coloanele de sindicalişti.

În timp ce miile de sindicalişti din faţa coloanei au intrat în Piaţa Constituţiei, sindicaliştii de la Cartel Alfa, care închid coloana, se află deja în Piaţa Romană.

Protestatarii cer demisia guvernului, pe fondul nemulţumirii generate de măsurile de austeritate. La miting sunt prezenţi, potrivit liderilor sindicali, circa 80.000 de oameni, în timp ce confederaţiile sindicale spuneau că vor aduce în Capitală peste 100.000 de oameni.

Acţiunile de protest au început încă de dimineaţă în Piaţa Victoriei unde s-au adunat şi au manifestat circa 60.000 de sindicalişti veniţi din mai toate judeţele ţării.

Mitingul de protest – cel mai mare din anii 90 până în prezent – este organizat de cele cinci confederaţii sindicale şi susţinut de partidele politice. De altfel, la marşul pornit din faţa Guvernului spre Piaţa Constituţiei s-au aflat şi preşedintele PSD, Victor Ponta, însoţit de mai mulţi lideri ai acestei formaţiuni politice.

Protestatarii au anunţat că vor rămâne în Piaţa Constituţiei până la aflarea rezultatului votului moţiunii.

Sindicaliştii prezenţi la mitingul din Piaţa Constituţiei vor urmări lucrările Parlamentului, dezbaterea şi votarea moţiunii pe două ecrane mari de televizor.AGERPRES

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.