Claudiu TĂNĂSESCU
Institutul pentru Politici Publice București a realizat un studiu privind plecările în străinătate ale parlamentarilor și sumele cheltuie pentru deplasări, în perioada ianuarie 2005 – octombrie 2006. A fost exceptată luna august a fiecărui an, vacanța parlamentară. în topul dat publicității figurează și trei parlamentari din județul nostru. Doi dintre ei se află chiar pe podium.
Ilie Ilașcu conduce în topul senatorilor
Ilie Ilașcu, senator al Partidului România Mare, ocupă chiar primul loc în topul senatorilor. El a adunat 199 de zile de plecări în străinătate, adică mai bine de jumătate de an, care au presupus cheltuieli de 285.000 de lei, adică aproape 90.000 de euro. „Sînt membru la Consiliul Europei și în trei comisii: de egalitate de șanse, de agricultură și mediu și pentru migrații și refugiați. Prezența noastră la aceste ședințe este obligatorie și pentru fiecare plecare am aprobarea Senatului”, a declarat senatorul Ilașcu. Printre destinațiile lui se numără Strasbourg, Atena, Paris, dar și țări precum Germania, Ucraina, Moldova sau Elveția.
Minodora Cliveti, deputatul român cu cele mai multe funcții europene
Deputatul social-democrat Minodora Cliveti ocupă locul doi la plecări, în topul deputaților. Conform raportului, ea a fost plecată 168 de zile și a cheltuit din banii publici 188.183 de lei. Suma este considerată de cei care au întocmit raportul ca fiind „cea mai mare cheltuială din banii publici”. „Raportul este umflat în ce mă privește. în 2005 am avut 91 de zile de deplasări, iar în 2006, 58 de zile. în total, 149 de zile. Toate deplasările au avut caracter obligatoriu, la Consiliul Europei. Sînt membră în Delegația Permanentă, președinta Comisiei de egalitate de șanse, membră în Biroul Permanent al Adunării Parlamentare a Comisiei Europene, membru în Comitetului Mixt, mebră în comisiile de migrație și cea de probleme sociale și familie. Multe deplasări au fost la prezentarea rapoartelor de țară, pe diferite probleme, cînd am mers să pledez pentru România, pentru că altfel sîntem condamnați în lipsă. De multe ori pun eu bani din buzunar, pentru că diurna pentru plecări în străinătate este mai mică decît cea de deputat”, a declarat Minodora Cliveti. Ea a avut doar două destinații: Strasbourg și Paris.
Gabriel Vlase a ajuns în top ca observator de alegeri
Gabriel Vlase, deputat PSD de Bacău, este în top pe locul zece. El are 65 de zile în străinătate și 72.715 lei cheltuiți. „Doi ani am fost observator OSCE. Am fost la alegeri în toate țările din Asia Centrală, tot spațiul ex-sovietic și în țările din fosta Iugoslavie. La primele două ieșiri mi-a plăcut, apoi nu, dar a trebuit să îmi fac datoria de observator. Din acest an sînt membru în comisia de securitate NATO și voi schimba destinațiile. Pînă acum am fost doar la Bruxelles și Haga”, ne-a declarat Gabriel Vlase. (Claudiu TĂNĂSESCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.