Mai multi indivizi din Suceava au privit, ieri dimineata, nepasatori cum o fata de 14 ani s-a inecat. Parte dintre ei s-au si fotografiat cu pompierii care, ulterior tragediei, cautau trupul neinsufletit al copilei. Incredibila intimplare s-a petrecut la iazul Lipoveni, din judetul Suceava.
Doar unul dintre barbati s-a deranjat, intr-un final, si a incercat sa o salveze pe fata. Efortul lui tradiv a fost inutil, nici unul dintre martorii scenei nu a schitat cel putin ca ar intentiona sa-l ajute, iar fata a fost inghitita de ape.
Mai mult, privitorii au fotografiat scena, iar mai apoi le-au facut poze si s-au fotografiat si cu pompierii de la Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta Suceava, chemati in ajutor de unul dintre privitori. Evident, interventia a fost una de cautare, nu de salvare, pentru ca pompierii au ajuns abia dupa ce fata isi gasise sfirsitul.
Reprezentantii ISU Suceava au recuperat cadavrul fetei si, intr-un comunicat de presa, au transmis jurnalistilor intreaga intimplare, exprimindu-si indignarea fata de nepasarea oamenilor.
Nu am dreptul sa ii judec pe martorii mortii fetitei. Dar stiu ca chiar si un ciine macar scheauna atunci cind stapinul lui e la ananghie.
Lasă un răspuns