Civilizatia noastra de mahala

Cind un neispravit isi face curatenie in casa, arunca gunoiul pe geam. Nu tine cont pe capul cui cade. Cind un partid isi curata ograda, arunca gunoaiele in curtea altora, dar acestea cad pe capul nostru. Asa se face ca Romania arata ca o imensa ghena, naclaita de murdarie si jeg. Un jeg moral si altul compus din peturi, pungi de plastic, pantofi scilciati si desperecheati, mucuri de tigara, materiale textile rupte si decolorate, aruncate in ape, pe cimpuri, in paduri si poiene si chiar pe crucile Cimitirului eroilor de la Oituz. As zice ca ne aflam pe o nesfirsita scena de teatru horror, cu o scenografie apocaliptica. Eroii care o populeaza vorbesc ca vipera: cu muscatura. Marea masa a spectatorilor arata ca o turma informa, avind in capul coloanei niste catiri biciuiti fara reticente de un pastor acru partinitor si poruncitor. Ei, da, s-a deschis campania electorala. Din magazia de personaje au iesit la iveala tot soiul de asa zisi politicieni, care de care mai analitic, mai inept si mai „dastept”, care folosesc vorbele cu kilogramul in locul principiilor. Cind vorbesc Boc, Stoica, Geoana, Vadim, Gusa, Stefanescu, Ponta sau Bolcas mie mi se strepezesc dintii. Cind il aud pe acel barbat al unei singure iubiri pentru mai multe partide (Th. Stolojan), ma apuca vatamatura. Limbutia colorata a papagalului injurios mi-l evoca pe Gigi Becali, in fosnet de patrafir si-n clocot de smoala topita in cazanul politicii si al fotbalului. Sint semnele clare ale unei nevolnice civilizatii de mahala, intinsa pe tot trupul tarii, ca o pecingine de care nu putem scapa oricit ne-am scarpina si ne-am unge. Puterea bilbiie promisiuni incilcite printre taxe, inflatie si cadouri electorale, iar Opozitia se straduieste sa adopte o gesticulatie vultureasca. Dar, (vorba lui Adam Michnik), „poti lasa toate ferestrele deschise. Nu zboara! Crede ca se lupta ca sa invinga, dar, de fapt, nu face altceva decit sa incerce a fi tolerata ca inlocuitor al unor guvernari de aceeasi speta, cum s-au dovedit a fi pe tot traseul democratiei noastre extrem de originale: de o indiferenta iresponsabila si de un sentimentalism gaunos, exprimat prin injurii, zbierete si imprecatii.
Cu voci mari, mijlocii sau mici, politrucii show-urilor se inflameaza indecent, conform cu propriile lor fantasme si a inregimentarilor inflexibile in care s-au situat. Cu un singur scop; accesul la putere si la banul public. Astia sint ei. Dar noi, oile Domnului, cum sintem? Divizati, hacuiti de partizanate politice, zguduiti de fiori pro sau antiguvernamentali. Ochii ne sint impaienjeniti de suspiciuni si preconceptii, gindirea temeinica si atentia ni se dizolva sub bruiajul unor optiuni patimase. Nu acceptam decit varianta politica proprie si nu cadem de acord decit cu cei cu care sintem deja in acord epidermic-sentimental. Si fiindca nu inregistram decit „adevarurile” care ne justifica sentimentul, pendulam vitejeste intre injurie crasa si nepasare, intre care nu mai percepem nici un interval. Iar reactia noastra se dizolva in ferocitatea de suprafata a „volintirului ambetat” de amor partinic.

Vasile PRUTEANU