Lichidatorul judiciar al societății Carom Onești, societatea Finconta Consulting SPPI, a anunțat ieri, 31 iulie, organizarea licitației pentru vînzarea activelor combinatului aflat în stare de faliment, prin negociere directă cu pas de supraofertare. Prețul de pornire a licitației este de 67.045.250 de lei (TVA cu taxare inversă). Vîmzarea se face în temeiul unui caiet de sarcini și prin depunerea unei cereri prin care se solicită începerea procedurii de negociere.
Pînă la aceasta, a șasea licitație pentru vînzarea activelor societății Carom nu a mai avut loc. Singurul cumpărător interesat de această licitație a fost societatea Chimcomplex Borzești, însă în ultimul moment aceasta a primit vestea că banca prin care urma să primească finanțarea pentru derularea tranzacției a schimbat condițiile negociate pentru contractul de credit. Cumpărătorul interesat a cerut, atunci, o prelungire de două săptămîni. „Rămînem interesați de Carom, așa cum se știe și sperăm să avem posibilitatea să licităm în condiții normale” – ne declara, atunci, Virgiuliu Băncilă, directorul general al Chimcomplex. Situația i-a nemulțumit cel mai mult pe salariații combinatului, care așteptau rezolvarea ei după ani buni de așteptare. „Erau singurii care trebuiau să liciteze – ne declara liderul sindicatului Carom, Vasilică Udrea, referindu-se la societatea Chimcomplex. Nu știm ce va fi în următoarea perioadă. Dintr-o discuție pe care am avut-o, recent, cu directorul societății, am dedus că vînzarea se va face tot în bloc, prin licitație publică, dar prin negociere directă. Nu mai știm ce să mai înțelegem și credem că la mijloc sînt tot manevre politice, pentru ca acest combinat să ajungă în alte mîini. Eu nu mai pot garanta nimic în legătură cu starea de spirit din combinat, printre cei 600 de salariați care au ami rămas. Cei care ne conduc destinele și-au bătut joc de noi pînă acum și o fac în continuare. Chimcomplex ne era o mare speranță”.
Repunerea în funcțiune a fabricilor combinatului necesită un volum de investiții foarte mare. Virgiliu Băncilă aprecia că investițiile tehnologice și pentru protecția mediului pot ajunge la circa 28 – 30 de milioane de euro. în plus, pentru capitalul de lucru, mai trebuie încă 15 milioane de euro. Chimcomplex are ea însăși un program important de investiții, în acest an, de circa 10 milioane de euro, în curs de derulare, care va fi continuat și în 2008, pentru mult așteptata centrală energetică de cogenerare, în valoare de 8 – 9 milioane de euro.
Vînzarea fabricilor din Carom a fost intenționată, de la început, „la pachet”. Este vorba de terenul în suprafață de aproape 2,5 milioane de metri pătrați, dar și de fabrica de cauciuc sintetic, fabrica de butadienă și Metilterțiarbutileter (MTBE), fabricația de fenol-acetonă, acetofenolă și stafenox, fabrica de utilități tehnologice și instalația de epurare a apei de la Jevreni, precum și fabricația de polistiren, de izopropil benzen și cea de benzine, depozitul de peroxizi și stația de pompe de pe dealul Red. (Petru DONE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.