~2 min lectură 0 comentarii

Preşedintele Băsescu cere Parlamentului reexaminarea Legii pentru aprobarea OUG 1/2010, privind stimulentele

Redacția Ziarul de Bacău

Preşedintele Traian Băsescu solicită Parlamentului să elimine prevederile adăugate de Legislativ la o ordonanţă de urgenţă, care le conferă unora dintre salariaţii din sectorul bugetar anumite drepturi băneşti incluse în salariu, pentru că ar produce anumite inechităţi în rândul angajaţilor din sectorul bugetar.

Cererea de reexaminare a Legii pentru aprobarea OUG 1/2010, privind unele măsuri de reîncadrare în funcţii a unor categorii de personal din sectorul bugetar şi stabilirea salariilor acestora, precum şi alte măsuri în domeniul bugetar, vizează eliminarea includerii unor stimulente obţinute de angajaţii Ministerului Finanţelor.

În consecinţă, preşedintele solicită abrogarea acestor dispoziţii, pentru că ar produce anumite inechităţi în rândul angajaţilor din sectorul bugetar. „Considerăm că existenţa unor fonduri precum cele la care face referire această dispoziţie, reglementate de art. 227 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură Fiscală, alimentate prin reţinerea unor cote din sume destinate a se face venit la bugetul de stat, este de natură a produce dezechilibre şi inechităţi în colectarea şi distribuirea fondurilor bugetare. În acest sens, considerăm că se impune abrogarea dispoziţiilor legale care reglementează instituirea unor astfel fonduri care privează bugetul de stat de încasări în scopul stimulării personalului pentru îndeplinirea atribuţiilor de serviciu”, se menţionează în solicitarea şefului statului.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Muntean, a declarat că salariaţii din Ministerul Finanţelor Publice vor primi în continuare stimulente doar în funcţie de criteriile de performanţă, iar de la 1 ianuarie 2011 ar urma să se aplice prevederile viitoarei Legi a salarizării unitare în sectorul bugetar, a declarat miercuri. AGERPRES

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.