~4 min lectură 0 comentarii

Peste 700 de jandarmi asigură ordinea la meciul Rapid – Steaua

Redacția Ziarul de Bacău

Joi, 11.11.ac., începând cu ora 20.45, stadionul „Valentin Stănescu” din Bucureşti va găzdui meciul de fotbal dintre echipele F.C. Rapid Bucureşti şi F.C. Steaua Bucureşti, din cadrul Cupei României Timişoreana, ediţia 2010 – 2011.

Peste 700 de jandarmi din cadrul Jandarmeriei Capitalei vor asigura măsurile de ordine publică la această manifestare sportivă, acţionând pentru îndeplinirea următoarelor misiuni:
asigurarea ordinii şi siguranţei publice în zona imediată şi apropiată a arenei sportive înainte, pe timpul şi după terminarea jocului sportiv;
asigurarea măsurilor de ordine publică şi protecţia spectatorilor pe traseele de sosire şi plecare ale acestora din zona îndepărtată până la intrarea în arena sportivă, înainte şi după terminarea jocului sportiv;
intervenţia pentru restabilirea ordinii publice în cazul tulburării acesteia, pe traseele de sosire şi plecare, zona apropiată, imediată şi în interiorul arenei sportive.

Organizatorul competiţiei, F.C. Rapid Bucureşti, a comunicat Jandarmeriei Capitalei următoarele date:
accesul publicului în stadion se va face începând cu ora 18.45, pe bază de abonamente, bilete şi invitaţii;
comercializarea băuturilor alcoolice în zona stadionului va fi interzisă în ziua disputării meciului între orele 16.00 – 24.00, dintr-o dispoziţie a Primăriei Sectorului 6;
se interzice accesul în stadion cu umbrele (se recomandă folosirea pelerinelor de ploaie în cazul unor condiţii meteorologice nefavorabile);
controlul corporal al publicului la intrarea în stadion şi a documentelor de acces, paza vestiarelor şi protecţia arbitrilor, îndrumarea şi supravegherea publicului în stadion se realizează cu peste 170 de agenţi ai unei societăţi private de securitate, contractată de către clubul organizator.

Potrivit prevederilor Legii nr. 4/2008, privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor sportive, spectatorilor le este interzis sã pãtrundã în stare de ebrietate sau sã consume bãuturi alcoolice în arena sportivã, să introducă în stadion băuturi alcoolice, petarde, substanţe iritant-lacrimogene sau cu efect paralizant ori alte obiecte ce pot fi folosite la acţiuni de tulburare a ordinii publice sau care pot conduce la producerea actelor de violenţă.

Afişarea de inscripţii care incită la ura naţională, rasială, de clasă ori religioasă, la discriminări de orice fel şi la violenţă publică este interzisă de lege.

Jandarmeria Capitalei recomandă suporterilor să nu se implice în incidente care ar putea duce la tulburarea ordinii şi liniştii publice, delimitându-se de orice formă de violenţă simbolică sau fizică ce ar putea conduce la manifestări violente.

Deoarece meciul a fost catalogat ca fiind unul cu grad ridicat de risc, conform prevederilor Legii nr. 4/2008, privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor sportive, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 va delega un procuror care va asista la meci.
Pentru asigurarea unor condiţii de maximă siguranţă participanţilor, precum şi pentru prevenirea oricăror fapte de natură să tulbure ordinea şi liniştea publică, Jandarmeria Capitalei a luat câteva măsuri speciale.

F.C. Rapid Bucureşti va pune la dispoziţia clubului F.C. Steaua Bucureşti un număr de 406 bilete, ce vor fi distribuite prin intermediul liderilor de galerie suporterilor care fac parte din A.L.S.S.
Jandarmeria Capitalei va crea un punct de triere în apropierea stadionului, unde suporterii vor fi controlaţi dacă au asupra lor obiecte interzise de lege; de asemenea, le vor fi verificate documentele de acces în stadion (biletul de intrare şi cartea de identitate).

Suporterilor care nu vor avea asupra lor aceste documente nu li se va permite deplasarea către stadion.

Deplasarea de la punctul de triere către stadion se va face în mod organizat, sub însoţirea şi protecţia Jandarmeriei.

Pentru a preveni producerea unor evenimente negative în zona arenei sportive, Jandarmeria Capitalei va instala în faţa stadionului un dispozitiv format din garduri metalice, cu rolul de a împiedica traversarea neregulamentară a pietonilor sau orice manevră interzisă a conducătorilor auto. AMOS NEWS

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.