Incepind din 2008, toate proiectele Comenius vor avea o durata de 2 ani. Finantarile, substantial marite, intre 14.000 – 30.000 euro, se primesc in septembrie, pentru toata perioada de derulare, in contul de proiecte al fiecarei scoli. Fostele proiecte lingvistice au luat denumirea de „proiecte bilaterale”, iar fostele proiecte scolare si de dezvoltare scolara se numesc acum „proiecte multilaterale”. „La proiectele de formare profesionala Leonardo da Vinci au fost aprobate doua proiecte pentru anul scolar 2008-2009. Este vorba despre Colegiul Tehnic „N.V. Karpen” Bacau si Colegiul Tehnic „Pentru Poni” Onesti. Pe lista de rezerve se afla Colegiul National „Vasile Alecsandri” si Colegiul Economic „Ion Ghica”. Colegiul Tehnic „Petru Poni” Onesti este singurul care va beneficia de serviciile unui asistent de limba straina ce se va instala in Onesti pe un an scolar, costurile fiind acoperite din fonduri europene”, a declarat prof. Angela Sterpu, inspector scolar pe probleme de integrare europeana. Ultimele burse si vizite de studiu aprobate pentru perioada octombrie – decembrie 2008 sint deja postate pe site-ul Inspectoratului Scolar Judetean Bacau. „Pe site-ul Agentiei Nationale pentru Programe Comunitare Bucuresti au fost postate si ultimele rezultate ale proiectelor de cooperare europeana Comenius pentru anii scolari 2008 – 2009 si 2009 – 2010. Cu aceasta ocazie, veti remarca faptul ca judetul Bacau sta destul de bine, la nivel national, la toate tipurile de actiuni finantate de Uniunea Europeana”, a adaugat Sterpu.
Lasă un răspuns