Vorbe de șagă

ânțelepciune, dram de prostie…

Calistrat COSTIN

„Decît un nebun care face pe deșteptul, mai bine un deștept care face pe nebunul” (Shakeaspeare) sau, cum zice românașul nostru: „mai bine cu un deștept la pagubă decît cu un nătîng la cîștig”!
Cu singura (grea!) condiție: trebuie stabilit cu precizie cine anume sînt deștepții și cine nătîngii, cine sunt înțelepții și cine nebunii! De ce sîntem de părerea că e dificilă al naibii „condiția”?! Păi nimenea, dar nimenea dintre ochioșii, buricele, păduchii, fruntașii, ajunșii, cucuzeii, deh, „leaderii” lumii nu vor concepe autocritic precum că ei sînt nebuni, necum nătîngi, tuturora, păsămite, le crapă țeasta de înțelepciune, de deșteptăciune, de geniu, de doxă, de clar viziune! Și-atunci, ce-i de făcut? Pentru că – fapt demonstrat – în realitatea, în mediul înconjurător trăiesc, (există daruri de la natură!) și deștepți și proști, într-un amestec, adeseori plin de haz, nostim, „obiectiv”!
Faptul că înțelepții învață o seamă de lucrui de la proști, îi face pe aceștia din urmă să se simtă mîndri foc de breasla lor (în fond, ca o pildă, „răzbunarea” – arma prostului – e folosită la rigoare și de neproști!). Un prost este și el un om, și ca orice „OM”, ce frumos sună acest cuvînt! Prinde tot mai mult teren (pentru deștepți…) teza că istoria omenirii este totuna cu „istoria prostiei umane” – teză nu tocmai măgulitoare la adresa „ocultei cosmice”, dar nu lipsită de tîlc (că, zicea un prinț al cugetării: „prostul are un mare avantaj asupra omului de spirit e întotdeauna mulțumit de sine însuși”). întrucît prostul e răsconvins că „pentru ei, pentru proștii de ei, înțelepciunea e precum o casă în ruină”, chestia asta nu face decît să mai scoată omenirea din inerție, o îndeamnă la înfrîngerea impasului, deschizînd larg porțile constructorilor de palate, de piramide ori alte blocuri gigantice de beton și fiare, netezind calea visului de aur al omenirii…
Proștii cînd se-adună la un loc, pretind că dezbat, analizează, uneori chiar votează, numai lucruri deștepte, pe cînd oamenilor inteligenți, cînd sînt laolaltă, la place să se… prostească și să îndruge măscări! Teoretic, un prost nu poate face pe prostul (pe deșteptul da, pe prostul nu!); ar fi ca și cum un măgar ar face pe măgarul! De cînd cu liberalizarea vieții (de la Adam și Eva) s-a dat liber și la prostie! Duhul blîndeții, îngăduința cu care lumea îi tratează pe proști, au condus la opinia potrivit căreia de la bunătate la prostie nu-i decît un pas (dar… dar de la prostie la bunătate distanța-i astronomică!). în fine, în fine… – s-o mai spunem și pe asta: un dram de prostie și sminteală, categoric, face farmecul speciei noastre (care o fi fost plămădită, așa, ca multe opere de geniu, din… prostie).
Gîndirea – acest triumf și decadență a materiei superior organizate – este deopotrivă înțelepciune și prostie, altminteri nu s-ar motiva de ce, de atîtea ori omenirea a nimerit-o cu oiștea în gard, ca Irimia… Nici o îndoială: fiecare epocă pe limba proștilor ei piere (că vorba persanilor ălora: „înțelepții umblă cu limba tăiată”… tăiată de cine? – ghici ghicitoarea buclucașă!)să se… prostească și să îndruge măsc

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!