Cătălina CHIFU
Prea puțini băcăuani se lasă impresionați de suferința celor din jur și conștientizează că o picătură de sînge poate conta în salvarea unei vieți. An de an, Centrul Județean de Transfuzii Sanguine se confruntă cu o criză acută de sînge, mai ales în perioada concediilor. De suferit au bolnavii spitalizați, care sînt nevoiți să aștepte zile bune pînă li se administrează cantitatea de sînge necesară. în acest moment, Centrul de Transfuzii de-abia poate acoperi urgențele. „Acum avem în jur de 30 de donatori pe zi. Cererea de sînge e însă foarte mare, sînt mulți bolnavi cu probleme grele. Ca să acoperim toate solicitările ar trebui să avem măcar 40-50 de donatori pe zi. Mereu, însă, în perioada concediilor ne confruntăm cu o criză de sînge. Am dat telefoane la donatorii fideli și i-am chemat la donare. Unii erau la plajă, alții nici nu au răspuns. Foarte puțini sînt receptivi și răspund la solicitările noastre. Vin cînd au ei interes”, spune Maria Avram, asistent șef la Centrul de Transfuzii. Unitatea are în evidență, la această dată, doar 6.300 de donatori fideli care se prezintă la Centru o dată la 2-3 luni, bărbații, și la 4 luni, femeile. Mulți dintre aceștia sînt aparținători și donează sînge pentru rudele lor, internate în spital. „Comparativ cu cererea și populația județului, numărul donatorilor fideli este foarte mic. Dacă fiecare om sănătos ar veni o dată pe an să doneze sînge nu ar mai fi probleme. Dar oamenii nu sînt conștienți. De obicei, în preajma sărbătorilor vin mai mulți dar, de un an, nici măcar atunci. Vin pe an cam 7.000 de donatori, or, ar trebui să fie cel puțin 14.000 ca să acoperim cererea. Nu prea reușim să rezolvăm decît urgențele. Cronicii trebuie să aștepte cîteva zile pînă primesc sînge. Astfel, durează mai mult spitalizarea, cresc cheltuielile, iar bolnavul se reface mai greu dacă nu primește la timp sînge. Oamenii nu conștientizează importanța donării de sînge. Fiecare la un moment dat are nevoie de sînge și ar trebui să ne ajutăm reciproc, cu atît mai mult cu cît donatori beneficiază de numeroase facilități”, spune Maria Avram. Conform legii, un donator primește, la fiecare donare, șapte tichete de masă în valoare de 7,18 lei/tichetul, beneficiază de o zi liberă la serviciu, analize gratuite și transport gratuit pe mijloace de transport în comun, timp de o lună.eface mai greu
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.