Printre cele 24 de așezăminte ecleziastice ale orașului Tîrgu Ocna, o distincție aparte este dată de Biserica Sfîntul Nicolae. Datorită valorii sale istorice și arhitecturale, această construcție a fost catalogată monument istoric de interes național și universal. Lipsa fondurilor necesare renovării a făcut ca monumentul să fie supus degradării, mai ales că în ultimii șapte ani s-a executat doar o parte din lucrările planificate. „Pentru acest obiectiv, a fost depus la Ministerul Culturii și Cultelor, încă de la începutul anului, proiectul tehnic de execuție în vederea finanțării. Nici pînă la această dată nu s-au primit fonduri pentru executarea lucrărilor de consolidare și restaurare, drept pentru care vom insista la nivel ministerial ca refacerea monumentului să înceapă măcar de anul viitor”, ne-a declarat Maria Moldoveanu, din cadrul Direcției Județene pentru Cultură, Culte și Patrimoniu Național Bacău. Biserica Sfîntul Nicolae a fost construită între 1758-1772, are fațadele exterioare în stil baroc, deține un valoros fond de carte veche și adăpostește Cimitirul cu tunuri, în care odihnesc 69 de eroi căzuți în luptele din vara anului 1917. (Romulus Dan BUSNEA)utarea lucrărilor de consolidare și resta
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.