în urmă cu două zile, la sediul Primăriei din Tîrgu Ocna a avut loc licitația privind întocmirea documentației tehnice la proiectul „Colectarea selectivă și transportul deșeurilor în zona turistică Tîrgu Ocna”. „Cîștigătoare a fost desemnată o firmă din București, care a respectat criteriile impuse prin cererea de oferte, iar adjudecarea s-a făcut sub prețul prevăzut în bugetul proiectului. Pe 10 septembrie se va proceda la semnarea contractului de proiectare, termenul de predare fiind de 30 de zile de la data semnării contractului”, ne-a declarat Maria Stan, consilier juridic în cadrul primăriei. Aceasta a mai afirmat că că deșeurile de PET-uri, hîrtie-carton și sticlă vor fi valorificate prin intermediul firmelor specializate, iar gunoiul menajer va fi depozitat la noua groapă ecologică care va fi construită la Onești. Valoarea totală a proiectului, care se derulează în parteneriat cu localitățile Pîrgărești și Tîrgu Trotuș, este de 540.000 de euro. (Romulus Dan BUSNEA)septembrie se va proceda la semnarea contractului de proiectare, termenul de p
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.