Consilierii oneșteni au aprobat creșterea tarifului la colectarea gunoiului menajer, de la 4,20 la 4,57 lei de persoană, inclusiv TVA. Creșterea tarifului survine în urma înaintării la Consiliul Local a unui memoriu tehnic de către Servsal Onești în care sînt prezentate cheltuielile legate de extinderea sistemului de colectare și selectare a gunoiului menajer, cheltuielile salariale și dotarea cu utilaje noi de salubritate. Ing. Cornel Fîntînă, director al Servsal Onești, a menționat că „sistemul de colectare și selectare a gunoiului menajer începe să fie folosit și de locatarii de la opt blocuri ce au cîte nouă etaje. în privința dotării Servsal, pe lîngă două eurocompactoare noi, societatea va achiziționa compactoare specializate pentru hîrtie și pet-uri, precum și un aparat de spălat europubelele și eurocontainerele”. (Ion MORARU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.