Un nou raid al inspectorilor de la Directia de Sanatate Publica (DSP) Bacau in unitatile de alimentatie publica de pe plan local s-a soldat cu depistarea de abateri grave de la legislatia in vigoare si, drept urmare, cu amenzi pentru vinovati. Dincolo de faptul ca, din punct de vedere „administrativ” unele lucruri nu sint tocmai in regula in cele mai multe dintre societatile verificate, inspectorii constata uneori, din nefericire, abateri de la modul de comercializare al produselor care pot costa sanatatea consumatorilor. Astfel de deficiente s-au gasit si la doi agenti comerciali bacauani care puneau in vinzare produse alimentare expirate. „In timpul actiunilor cu specific desfasurate catre inspectorii din cadrul Compartimentului de Control in Sanatatea Publica in prima saptamina a acestei luni, la societatile Brocart SRL – magazin alimentar, respectiv Crida Com SRL – covrigarie din Bacau s-a constat ca erau expuse spre vinzare sau puse in consum produse alimentare cu termen de valabilitate expirat. Conform legii, au fost aplicate amenzi de 6.000, respectiv 2.000 lei”, a comunicat Marinela Pascu, purtator de cuvint DSP Bacau. Potrivit acesteia, in cadrul aceleiasi actiuni, alte citeva societati au fost sanctionate cu amenzi de cite 600 lei dupa ce s-a constatat ca salariatii nu aveau efectuat controlul medical periodic obligatoriu. (Madalina ROTARU)
Expirate in covrigarie
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.