De la începutul acestei luni, în binecunoscuta stațiune Slănic Moldova nu mai există nici un punct de difuzare a presei și nici publicații locale menite să satisfacă cerințele cititorilor. „Mi-am propus în acest sejur să abandonez televizorul, dar n-am crezut că voi fi obligată să renunț și la cititul unui ziar sau al unei reviste din cauza lipsei acestora, ca să nu mai spun că sînt o împătimită a publicațiilor rebusiste, pe care acum nu le mai pot procura”, ne-a declarat Mihaela State, o turistă din București. „Mi-e imposibil să cred că într-o stațiune de interes națoinal nu există măcar un punct de vînzare a presei, ca să nu mai vorbesc de vizionarea unui spectacol sau film”, ne-a spus și Mariana Mocanu, din București. Directorul Rodipet-Agenția Bacău, Florin Rugină, a ținut să ne precizeze: „Salariatul pe care l-am avut încadrat pîna la începutul lunii, a renunțat la serviciile noastre, iar acum avem trei promisiuni de onorare a unui contract de mandat. Acesta va da posibilitatea oferirii unui comision mai mare pentru vînzări, așa că așteptăm doritorii. în acest sens, am purtat discuții și cu primăria stațiunii, pentru a ne sprijini în demersul nostru, mai ales că am procurat și un modern chioșc pe care l-am și instalat în aceste zile”. (Romulus Dan BUSNEA)orin Rugină, a ținut să ne precizeze: „Salariatul pe care l-am avut încadrat pîna
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.