Eugen VERMAN
Adevărul e că mă întînesc zilnic cu familia Ciocoiu. Asta, de vreo șase ani de zile, de cînd aici, în piața mare a Bacăului, și-au deschis un mic magazin de cereale și alte produse agricole. El, Florin, și ea, Gina, n-au fost comercianți și nici în familie n-au înaintași în această îndeletnicire. Dar, cum nevoia îl învață pe om, după ce au fost trimiși, amîndoi, în șomaj, oameni tineri, cu meserie bună, de electrician, avînd și doi copii, au început un nou drum, cu emoții, cu îndoieli, dar și cu hotărîre fermă de a nu se lăsa striviți de vicisitudinile vieții. Sigur, la „Avioane” nu era rău de loc, fuseseră repartizați, aici, după ce terminaseră școli de calificare, însă așa a fost să fie… Cînd i-am cunoscut eu, în micul magazin, de fapt, mai mult un chioșc, erau patru. Ei doi, și copiii. Ștefan, băiatul, era prin clasa a șasea, iar fata, Alina, prin clasa a cincea. Am cumpărat, pare-mi-se, fasole albă și așa am intrat în vorbă cu ei și, mai ales, m-am bucurat cînd am auzit că au lucrat împreună cu un bun prieten de-al meu, care-i acum în Canada, Florin Sîrghiuță… Atunci mi-au spus o vorbă care, la fel, m-a bucurat: ” Domnule, copiii trebuie să învețe de mici ce e munca… Să învețe că banii se cîștigă cinstit, cu trudă…” Domnul Florin e un bărbat robust, are fața și gesturile de om optimist, tenace, și, privindu-l, nu o dată, „luptîndu-se” cu sacii aceia plini cu mălai ori orz etc, pur și simplu l-am admirat. ” Acum – mi-a spus chiar zilele trecute, îs tînăr, am cincizeci de ani, îs în putere, dar ce-o să fac mai tîrziu, Dumnezeu știe… ” I-am răspuns că și atunci va fi tot ca acum, minus durerile de șale, de spate, de umeri, de picioare… A zîmbit, după cum a zîmbit și doamna Gina… Ce mai fac copiii ? Asta-i întrebarea pe care le-am pus-o mereu. „Păi, copiii, cu școala, iar cînd au timp liber, aici, la magazin „. Adevărul e că, nu o dată, i-am văzut la magazin și am stat de vorbă cu ei. Alina e o fată frumoasă, a terminat, anul acesta, clasa a XI-a, la Colegiul Național „Vasile Alecsandri”, și e premiantă. Dar Ștefan? Pe băiat l-am văzut, mai des, la magazin. înalt, subțirel, trăsături fine, e un băiat ca toți copiii de vîrsta lui care știu ce au de făcut în viață. Florin a terminat a XII-a și, acum, e student la „Management”, dar pînă va semna condica de „boboc”, s-a angajat la o firmă și muncește… M-am bucurat să aud aceste vești. Și mi-am spus, pentru a nu știu cîta oară, că așchia nu sare departe de trunchi…oasă, a terminat, anul acesta, clasa a XI-a, la Colegiu
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.