Laura HUIBAN
Douăsprezece primării din Bacău au reușit să ne ducă în topul județelor care n-au putut cheltui fondurile alocate unităților de învățămînt prin Hotărîrea de Guvern 300 din 28 martie 2007. în timp ce „corigentele” dau vina pe lege, aceeași lege le-a permis altor primării să se prezinte la începutul lunii septembrie cu sută la sută bani cheltuiți. Ministrul Educației amenință că primăriile „zero lei” vor pierde banii în favoarea celor fruntașe. Bacăul se află printre cele 12 județe „cu probleme” din țară.
„Corigenții” dau vina pe lege
De H.G.300, din martie, privind repartizarea unor sume din transferuri din bugetul de stat către bugetele locale pentru finanțarea în anul 2007 a unor cheltuieli de capital ale unităților de învățămînt preuniversitar de stat au beneficiat 90 de școli din județul Bacău. Sau ar fi trebuit. La începutul lunii septembrie, 12 primării din județ au raportat zero la sută bani cheltuiți. Pe o listă a primăriilor „zero lei” întocmită de Inspectoratul Școlar Județean Bacău împreună cu Prefectura se află Blăgești, Vultureni, Ungureni, Tătărăști, Stănișești, Sascut, Răcăciuni, Prăjești, Poduri, Nicolae Băcescu, Dămienești, Comănești. Primarii „corigenți” dau vina pe lege, mai exact pe Ordonanța de Urgență nr. 34 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de lucrari publice. „Am respectat ordonanța 34, se scuză Vasile Ichim, primarul comunei Răcăciuni. Banii au venit tîrziu. Nu comentez ce au făcut alte primării, eu am vrut să respect legea. Am făcut deja licitațiile pentru două școli și lucrările vor începe săptămîna asta, iar în două luni de zile se vor încheia. Procesul de învățămînt nu va fi afectat.”. „Licitația a avut loc și în maxim o săptămînă încep lucrările de reabilitare. Elevii vor fi mutați într-o altă școală, nu vor fi probeme. A trebuit să respect procedura”, a declarat și Ludovic Pitica, primarul comunei Dămienești. Aceeași lege nu i-a împiedicat, în schimb, pe primarii din alte comune să cheltuiască pînă la începutul acestei luni toți banii alocați prin HG din luna martie. în lista primăriilor băcăuane cu sută la sută bani cheltuiți se află Berești – Tazlău, Săucești, Strugari, Tamași, Tg. Ocna, Onești. O sumă mică de bani au „terminat” comunele Buhoci (12 la sută) sau Filipeni (7 la sută).
MECT dă ultimatum primăriilor codașe
Inspectorul școlar general Ovidiu Cojocaru a avut de dat explicații la Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului în contul primarilor care n-au administrat cum trebuie cheltuirea fondurilor alocate pentru infrastructura unităților școlare băcăuane. „Generalul” băcăuan a participat vineri, alături de alți 19 inspectori școlari generali din țară, la o întîlnire cu ministrul Educației. Ministrul Cristian Adomniței i-a avertizat pe primarii din județele care nu au cheltuit „fondurile 300” că le vor pierde dacă nu vor finaliza toate procedurile de licitație pînă la 14 septembrie. Același termen a fost stabilit și pentru banii alocați prin Hotărîrile de Guvern 454, 575, 617 iar HG 919/2007 a primit ca ultimatum data de 21 septembrie. Banii nefolosiți, a anunțat Adomniței, vor fi redistribuiți în teritoriu altor unități școlare aflate în curs de reabilitare sau construcție. La nivel național, există douăsprezece județe cu probleme în ceea ce privește utilizarea banilor, printre care și Bacău. „Părerea mea este că acești bani puteau fi cheltuiți. Nu sunt sume mari, e vorba de unu – două miliarde S-a mers pe ideea de a se ajuta cît mai multe școli”, a comentat Ovidiu Cojocaru.
Comandament pentru cheltuirea banilor
în urma unei întîlniri de la finele săptămînii trecute între reprezentanți ai Ministerului Internelor și Reforei Administrative și ai Ministerului Educației, Cercetării și Tineretului, prefecți și inspectori școlari generali, s-a stabilit ca acolo unde primarii se confruntă cu probleme de logistică în ceea ce privește organizarea licitațiilor, responsabilitatea să fie preluată de prefecți sau de inspectorii generali. S-a hotărît, de asemenea, crearea unui comandament la nivel de județ din care să facă parte prefectul, inspecrtorul școlar general și primarii. Comandamentul se va întruni săptămînal, va monitoriza și transmite către MECT situația cheltuirii banilor pentru unitățile școlare. fruntașe. Bacăul se află printr
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.