Detinatorii unei gogoserii din judet au fost sanctionati cu citeva mii de lei dupa ce, la inceputul acestei luni, inspectorii sanitari au descoperit ca aceasta isi desfasura activitatea fara a avea autorizatie. Conform comunicatului transmis de Directia de Sanatate Publica (DSP) Bacau, este vorba despre societatea Exinom SRL din Onesti, aceasta fiind sanctionata cu 4.000 de lei pe motiv de functionare fara autorizatie sanitara, potrivit legii. O alta societate, de data aceasta din Bacau, a fost, la rindul ei, amendata de catre echipa de control din cadrul aceleiasi institutii. „Pentru lipsa certificatului de instruire profesionala privind insusirea notiunilor fundamentale de igiena a personalului, societatea Diner SRL, boxa de carne, a fost sanctionata, conform legii, cu suma de 4.000 lei”, a spus Marinela Pascu, purtator de cuvint DSP Bacau. Cu cite 600 lei au fost, de asemenea, amendate alte citeva societati la care s-a constatat ca salariatii nu aveau efectuat controlul medical periodic obligatoriu. (M. ROTARU)
Vinzatori de gogosi „neautorizate”
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.