Deputatul PNL, Diana Tuşa, a transmis următoarea declaraţie de presă referitoare la asistenţă juridică gratuită oferită mamelor care vor fi afectate de tăierile propuse de ministrul Muncii, Nelu Ioan Botiş:
„Variantele prezentate de ministrul Muncii, Ioan Botiş, de reducere a perioadei de acordare a indemnizaţiei de creştere a copilului, respectiv de reducere a indemnizaţiei de creştere a copilului sunt inacceptabile.
Concediul maternal nu e o pomană, nu e o formă de protecţie socială, este o investiţie în viitor.
Îi atrag atenţia domnului ministru că, protejate, valorile familiei asigură viitorul societăţii. În mod cert, copiii vor creşte mai bine în sânul familiei decât lăsaţi pe mâna unui stat corupt şi ineficient. Acesta este sensul expresiei ,,Cei 7 ani de-acasă”. Guvernarea Băsescu-Boc-Udrea vrea să inventeze o nouă expresie: ,,Cei 7 ani de creşă“.
Îi mai reamintesc domnului ministru că, orice variantă ar propune, aceasta nu va putea fi aplicată decât pentru viitor, pentru că, altfel, ar comite o ilegalitate, încălcând principiul retroactivităţii.
Având în vedere istoricul deciziilor ilegale şi anticonstituţionale adoptate de Guvernul Boc, voi propune Biroului Politic Central al PNL ca la nivel naţional, prin filialele teritoriale, să acordăm asistenţă juridică gratuită pentru mamele ale căror drepturi vor fi încălcate şi sunt interesate să lupte pentru recuperarea lor”.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.