Inspectorii școlari responsabili cu programele comunitare și de integrare europeană din toată țara s-au aflat într-o vizită la Onești. Prezenți timp de trei zile la o consfătuire ce are loc la Bacău, ei au fost și oaspeții Oneștiului, unde s-au bucurat de cîteva surprize. Astfel, ei au vizitat Liceul cu Program Sportiv “Nadia Comăneci”, unde le-au cunoscut pe componentele lotului olimpic de gimnastică al României, au asistat la un spectacol susținut de Ansamblul de dansuri “Stejarul din Borzești” de la Grupul Școlar Auto și au vizitat expoziția de etnografie deschisă la Biblioteca Municipală “Radu Rosetti” din localitate.
După Onești, oaspeții au mai vizitat orașele Tîrgu Ocna și Slănic Moldova, precum și Așezămîntul de cultură “George Enescu – Rosetti Tescanu” de la Tescani. (Ion MORARU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.