Premieră teatrală

Mizantropia…nimicului

Vasile PRUTEANU

Actuala stagiune artistică a fost deschisă la Teatrul Bacovia cu premiera absolută a piesei „Mizantropica”, scrisă de Theo Herghelegiu și montată de regizorul Dan Tudor. Suprinzătoarea abordare a nimicului – ca însemnătate – a unor personaje mizantropice care se înghesuie spre celebritate, fac din acestă piesă una de nuanță satirică. Rezumînd, constatăm că în jurul unui scenarist s-a adunat o faună ciudată de mizantropi, care vor să „scoată” un film. Fiecare după ideile lui, una mai tîmpită decît alta, asemănătoare stării anteroare a cinematografiei românești. Textul dramatic pare caragialean, dar nu este. Spectacolul lui Dan Tudor îl face, însă. El a montat piesa în cheie parodică, folosindu-se de o scenografie „paranoică”, cu pereții bandajați ca într-un spital de nebuni, concepută de Doru Zamfir. Fiindcă parodică este, de pildă, reluarea monologului lui Ștefan cel Mare din „Apus de soare”, pe care Ion Goranda o joacă magistral. Tot parodică este și secvența de film cu Ceaușescu vorbind despre „datoriile artei”, ca și cea cu versurile lui Adrian Păunescu din „Cîntarea României”. Dar, astea sînt scăderi care împietează unitatea stilistică a spectacolului. Semnificativă este „dizertația” despre nimic a personajului Bebe, un gay, remarcabil conturat de Gabriel Duțu, cu o prețiozitate lingvistică de-a dreptul vomitivă. Mizantropia tuturor personajelor constă în faptul că bat cu zburdălnicie cîmpii, vorbind despre nimic cu o morgă de mari inventatori și cunoscători ai artei. Pînă și un gunoier cu nevasta lui cer scenaristului să se îngrijească să scrie despre un „perpetuum mobile”. Cuplul Florin Zăncescu – Florina Nițu a imaginat un tandem de proști de o nulitate absolută, dar simpatici și acceptabili, fiind lipsiți de ostentație. în piesă, toată lumea bate cîmpii într-o aiureală cu morgă și ștaif, încît piesa se înscrie într-un gen satiric despre ființarea nimicului. Totul pleacă de la o confuzie în care nuș’ce societate decernează un premiu scriitorului Sorin Matei (Sebastian Bălan) pentru un scenariu încă nescris. A fost o confuzie cu altul, Matei Sorin, spre hazul și bătaia de joc a acelui director de societate culturală. Nevasta adevăratului scenarist (Eliza Noemi Judeu) ahtiată după glorie, cheamă o echipă de realizatori de film. De aici totul se transformă într-o nebunie asemănătoare cu însăși starea creației cinematografice. Adică un nimic ce trebuie să rezulte din ceva care nu e nimic.
Remarcabil este jocul lui Ion Goranda și al Firuței Apetrei, apetența comic-satirică a lui Gabriel Duțu și Adrian Găzdaru, capacitatea lui Geo Popa de a „împielița” un șarlatan pompos de tipul mafiotului simpatic.
Din piesa asta, care nu-i mare lucru și în care se vorbește despre prezența insidioasă a nimicului, a ieșit un spectacol-divertisment de cea mai bună calitate, o fantezie teatrală plină de spectaculozitate și umor. Putea fi evitat finalul în care scenaristul se sinucide. Dacă pe capul unui scriitor stă o haită de neofiți, o poate azvîrli afară cu un șut în fund, iar pe nevasta care a chemat-o, o poate încuia în baie pînă-i trece dorul de glorie și celebritate. Ar fi fost un final mai firesc și mai aproape de normalitate. Dar te poți lua în băț cu creatorii? Că nu poți!mizantropi, care vor să „scoată” un film. Fiecare după ideile lui, una mai tîmpită decît alta,

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!