~3 min lectură 0 comentarii

Mii de pasageri blocati de ninsori pe aeroporturile franceze

Redacția Ziarul de Bacău

Zboruri anulate sau întârziate, reţeaua autobuzelor paralizată, autrostrăzile impracticabile, Turnul Eiffel – închis au alcătuit imaginea regiunii pariziene miercuri timp de câteva ore din cauza căderilor masive de zăpadă, care au afectat 20 de departamente din nordul Franţei, informează AFP.

Staţia Meteo France din Paris a înregistrat 11 cm de zăpadă miercuri, nivel-record care nu a mai fost atins în această perioadă a anului decât în 1987. Aceste ninsori au paralizat miercuri după-amiază transporturile în comun mai multe ore şi au provocat închiderea temporară a aeroporturilor din Roissy – Charles de Gaulle şi din Orly. Mii de pasageri erau blocaţi miercuri seara în aerogările principalului aeroport parizian din Roissy, Charles de Gaulle. ‘Peste 100 de zboruri Air France au fost anulate în cursul după-amiezii la Roissy şi 40 de zboruri au fost redirijate spre alte aeroporturi franceze’, a indicat o purtătoare de cuvânt a companiei aeriene. Air France are ‘1.200 de camere hoteliere disponibile pe Roissy pentru pasagerii blocaţi, care au fost ocupate rapid’ integral. Compania are şi alte hoteluri în afara aeroportului, dar acestea au fost inaccesibile pasagerilor din cauza drumurilor înzăpezite, a adăugat ea, subliniind că şi echipajele avioanelor au avut probleme să răzbată până la aeroport, din cauza drumurilor şi autostrăzilor blocate de zăpadă şi a ambuteiajelor. Ministerul de Interne a mobilizat 5.000 de jandarmi şi poliţişti – dintre care 2.000 în regiunea pariziană – pentru a contribui la facilitarea circulaţiei pe marile axe rutiere pe care traficul camioanelor cu mare tonaj a fost interzis temporar. Totuşi, nu a existat riscul ca automobile să rămână blocate în noaptea de miercuri spre joi pentru că ninsorile au încetat în cursul serii, potrivit prefecturii poliţiei. Pentru noaptea de miercuri spre joi, Meteo France a prevăzut o acalmie a ninsorilor, dar temperaturi negative, care are drept consecinţă formarea poleiului. Turnul Eiffel a fost închis publicului spre sfârşitul dimineţii de miercuri. Vizitarea acestui simbol al capitalei franceze este dificilă din cauza zăpezii şi a poleiului pentru că dacă s-ar presăra sare pe gheaţă, aceasta ar ataca fierul din care este făcut turnul, a explicat administraţia. Castelul Versailles şi-a închis porţile deasemeni prematur miercuri pentru a evita ca vizitatorii să cadă prin parc. În total 20 de departamente din jumătatea nordică a Franţei au fost afectate de căderile masive de zăpadă. Şase departamente din estul ţării /Meurthe-et/Moselle, Vosges, Bas-Rhin, Haute-Saone, Doubs şi Territoite-de-Belfort/ au intrat în stare de alertă din cauza riscurilor de creştere a apelor. Dar sub o linie imaginară care ar uni Bordeaux /în sud-vest/ cu Annecy /est/, temperaturile au rămas aproape primăvăratice.AGERPRES

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.