Lichidatorul judiciar al societății Carom Onești, firma Finconta Consulting, negociază vînzarea activelor acesteia cu firma austriacă Energy Trading Handels. Caietul de sarcini a fost achiziționat, însă, și de societatea Biodiesel din Comănești, iar negocierile au fost programate pentru această săptămînă. Finconta a lansat din nou vînzarea activelor de pe platforma Carom la începutul lunii octombrie și a anunțat, astfel, un preț de circa 14 milioane de euro, față de aproape 50 de milioane la ultima încercare. Lichidatorul a schimbat metoda de vînzare a activelor combinatului, în negociere directă, cu pas de supraofertă. Pentru vînzarea Carom au fost organizate șase licitații, începînd cu a doua jumătate a anului trecut, toate eșuate. Cea mai serioasă dintre negocieri a fost făcută cu Societățile Comerciale Române, grupul care patronează societatea Chimcomplex Borzești. „Acum, însă, nu s-a mai pus pe rol nici o intenție în acest sens” – ne-a declarat ieri, 15 octombrie, directorul general al combinatului din Borzești, Virgiliu Băncilă.
Carom este singurul producător de cauciuc sintetic din România. Fabrica a fost privatizata în iunie 2003, cînd fosta Autoritate pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului a vîndut 51% din acțiuni către societatea Tender din Timișoara, pentru 5,5 milioane de euro. Firma a intrat în faliment în noiembrie 2005, dupa ce Tribunalul Bacău a hotărît lichidarea judiciară la cererea administratorului judiciar și a creditorilor.
Vînzarea fabricilor din Carom a fost intenționată, de la început, „la pachet” și rămîne și acum așa. Este vorba de terenul în suprafață de aproape 2,5 milioane de metri pătrați, dar și de fabrica de cauciuc sintetic, fabrica de butadienă și Metilterțiarbutileter (MTBE), fabricația de fenol-acetonă, acetofenolă și stafenox, fabrica de utilități tehnologice și instalația de epurare a apei de la Jevreni, precum și fabricația de polistiren, de izopropil benzen și cea de benzine, depozitul de peroxizi și stația de pompe de pe dealul Red. Prețul de pornire la negociere este, însă, de numai 47,3 milioane de lei (TVA cu taxare inversă), cu circa 30 de milioane de lei mai puțin decît la licitațiile de pînă acum.
Repunerea în funcțiune a fabricilor combinatului necesită un volum de investiții foarte mare. Virgiliu Băncilă aprecia că investițiile tehnologice și pentru protecția mediului pot ajunge la circa 28 – 30 de milioane de euro. în plus, pentru capitalul de lucru, mai trebuie încă 15 milioane de euro. (Petru DONE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.