Arhiepiscopia Romanului si Bacaului prin Sectorul social-filantropic si misionar al acestei eparhii, cu binecuvintarea PS Episcop Ioachim Bacauanul, va implementa în perioada sarbatorilor dedicate Nasterii Domnului va Proiectul social – filantropic „Tineri în slujba aproapelui”. Proiectul are ca obiectiv cresterea calitatii vietii persoanelor aflate în situatie de criza, prin oferirea unor produse alimentare si nealimentare necesare traiului zilnic, si de asemenea, alcatuirea unei baze de date cu potentiali beneficiari din localitatile selectate, în vederea organizarii unor viitoare proiecte sociale . “Proiectul urmareste sa creasca gradul de socializare intergenerational prin implicarea vârstnicilor si a tinerilor în activitati comune de petrecere a timpului liber si de relaxare, precum si oferirea acestor daruri în cadrul unor manifestari cultural-artistice dedicate Craciunului. Proiectul se desfasoara în marile orase ale Eparhiei noastre, respectiv Bacau, Roman, Moinesti, Onesti, Buhusi si Comanesti, si are ca grup tinta 200 de persoane virstnice, copii, bolnavi cu o situatie materiala si financiara precara, care nu le permite asigurarea celor necesare pentru petrecerea sarbatorilor de iarna, conform traditiilor si cutumelor specifice comunitatii din care fac parte”, a declarat pr. Ciuche Eugen-Ciprian, consilier sectorul Sectorul social-filantropic si misionar al Arhiepiscopiei Romanului si Bacaului.
„Tineri în slujba aproapelui” în eparhia Romanului si Bacaului
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.