Statutul SC Domeniul Public si Privat (DPP) SA Onesti, din subordinea municipalitatii, va stirni din nou discutii aprinse in sedinta de azi a Consiliului local, dupa ce alesii liberali si primarul au anuntat propuneri contrare de modificare a documentului. Astfel, liderii liberali, care au organizat si o conferinta de presa pe aceasta tema, vor sa intareasca rolul membrilor din Consiliul de Administratie (CA) al firmei, in timp ce primarul vrea sa elimine complet acest organ de conducere, infiintat tot la propunerea reprezentantilor PNL. “Statutul membrilor din CA nu este luat in serios la DPP, iar ei sint mai mult de umplutura – a spus Mircea Cetean, consilier local. Noi vrem sa functioneze bine aceasta societate si trebuie sa vedem ce vor face efectiv membrii CA”. “Infiintarea CA a fost un prim pas, dar nu e suficient – a apreciat si Mihaela Badic, presedintele PNL Onesti. CA e doar un instrument in mina primarului. Daca nu se face nimic, ne vom retrage persoana pe care am desemnat-o in CA, Aurel Badea. Primarul are puteri discretionare, iar CA nu s-a intilnit decit o singura data, si atunci in mod neoficial. Totul se face la propunerea primarului”. Consilierul liberal Cezar Olteanu sustine ca primarul are mai multe drepturi decit trebuie. “Primarul este tratat ca si «conducator» al serviciilor publice, dar trebuie sa fie doar «coordonator» al acestor servicii, si nu conducator, pentru ca firma DPP nu este in subordinea executivului, ci a Consiliului local”, a spus Olteanu. Pe de alta parte, primarul a initiat deja un proiect de modificare a Actului constitutiv de la SC DPP SA, insa el vrea sa desfiinteze Consiliul de Administratie. “Ar trebui sa eliminam veriga intermediara – ne-a declarat primarul Emil Lemnaru. Experienta din ultimul timp a aratat ca nu e viabila functionarea societatii cu aceasta structura de conducere, Consiliul de Administratie. Deciziile trebuie luate rapid la firma si trebuie sa revenim la forma de dinainte, adica fara CA”. Si democrat-liberalii au propuneri de modificare a statutului firmei DPP SA, care vor fi prezentate tot la sedinta de azi.
Vor fi dezbatute noua proiecte de hotarire
Pe ordinea de zi a sedintei de astazi a Consiliului Local Onesti se afla noua proiecte de hotarire, dintre care sase au fost initate de primarul Emil Lemnaru, unul de Ciprian Zarzu si Cezar Olteanu, ambii de la PNL, unul de Cezar Olteanu si altul de Gelu Nicolcea (PNL) si Emil Lemnaru. Vor fi votate proiectele privind rectificarea bugetului local, schimbarea unor taxe si impozite locale, modificarea Actului constitutiv al SC Domeniul Public si Privat SA, aprobarea Planului de ocupare a functiilor publice din cadrul municipalitatii si interzicerea etnobotanicelor. Pe ordinea de zi au mai fost incluse proiectele legate de evaluarea CET Borzesti, amenajarea unor spatii de joaca, utilizarea energiei geotermale la spital si acordarea titlului de cetatean de onoare pentru olandezul Abraham Gouman. (George MARTIN)
Acum sa vedem daca consilierii PNL si PDL au sange in instalatie si fac ceva benefic pt onesteni si nu renunta la consiliul de administratie. Primarul vrea sa-i inlature pe ceilalti ca nu poate sa faca el ce vrea cu banii nostrii , el impreuna cu celalalt nemernic ,Paris. A ajuns ca cei doi nemernici sa faca ce vor, cu banii nostrii din taxe si impozite…..asta din cauza consilierilor nostrii care sunt prea slabi si lasi, ca sa ia initiativa!!!
Deci, dupa cum veti vedea PDL-ul s-a sucit, au renuntat la proiectul de hotarare privind modificarea statutului, va vota pt eliminarea CA, mai vb