Delegatia României, prezentă cu opt boxeri la Mondiale, se întoarce acasă fără nici o medalie, fără nici un sportiv calificat la Jocurile Olimpice din 2008 și acoperită de rușinea provocată de cei trei pugiliști surprinși la furat într-un magazin din Chicago. ULtimul mohican, Ionuț Gheorghe, a pierdut la limită disputa cu iranianul Morteza Sepahvand, ratînd astfel șansa calificării la Jocurile Olimpice de la Beijing. Desfășurată în limitele categoriei 64 de kilograme, disputa dintre Gheorghe și Sepahvand s-a încheiat cu scorul de 19-16 în favoarea sportivului din Iran. Primele trei reprize au fost controlate de iranian, care a condus cu 6-5, 6-3 și 5-4. Abia în repriza a 4-a arbitrii au avut ochi și pentru româna, care a cîștigat cu 4-2. Era însă prea tîrziu. Primii opt sportivi de la categoriile mici și mijlocii obțin calificarea la Jocurile Olimpice de la Beijing.
(Cristi SAVA)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.