La sedinta de vineri a Consiliului Local Onesti s-au aprobat 14 proiecte de hotariri, dintre care cele mai multe cu majoritate de voturi. Nu a fost si cazul proiectului privind desfiintarea Consiliului de Administratie (CA) de la firma Domeniul Public si Privat (DPP) SA, din subordinea municipalitatii, pentru care cei 6 liberali au votat impotriva, iar social-democratii si democrat-liberalii au fost pentru eliminarea organului de conducere. PNL a sustinut ca trebuie intarit rolul CA, in timp ce primarul si consilierii PSD au cerut desfiintarea structurii de conducere, ei reusind sa obtina acest lucru cu ajutorul voturilor date de alesii PD-L. Celelalte proiecte s-au aprobat cu unanimitate de voturi. Astfel, s-a aprobat rectificarea bugetului local, prin transferuri de fonduri sau virari de credite de la un capitol la altul, si s-a micsorat, la initiativa liberalilor, taxa pentru comercializarea produselor in locuri publice, de la doi la un leu pe metru patrat pe zi. S-a aprobat si planul de ocupare a functiilor publice din cadrul municipalitatii in anul 2011, care prevede 116 posturi, dintre care 13 sint vacante, iar printre acestea se numara si cea de director executiv in subordinea viceprimarului. Pe ordinea de zi a sedintei de vineri s-au mai aflat initiativele privind interzicerea etnobotanicelor si stabilirea unor sanctiuni, evaluarea CET Borzesti in vederea scoaterii la vinzare, amenajarea unor spatii de joaca in parcul central si introducerea sistemului de incalzire cu energie geotermala la spital. Consilierii locali au mai aprobat acordarea titlului de cetatean de onoare pentru inginerul Petre Dan si pentru olandezul Abraham Gouman, completarea si modificarea inventarului cu bunurile din domeniul public, precum si proiectele legate de o serie de documente necesare pentru inchiderea gropii de gunoi si amenajarea statiei de sortare a deseurilor, dar si pentru extinderea retelei de canalizare in citeva cartiere ale Onestiului. Vom reveni cu amanunte.
George MARTIN
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.