Într-o sală arhiplină, în care alături de colegi, profesori și părinți au fost și oaspeți de la Liceul „Ion Creangă” din Chișinău, șapte eleve care au pășit în această toamnă în clasa a IX a la Colegiul „Cantemir” din Onești s-au întrecut pentru cucerirea rîvnitului titlu „Miss Boboc”. Concurentele și-au învins emoțiile și au urcat pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor din Onești. Ele au etalat ținute de zi și de seară care au fost realizate în stilul anilor 1975 – 1980. Această reîntîlnire cu moda din urmă cu peste 25 de ani a coincis și cu ritmuri muzicale din aceeași perioadă, fapt care a trezit numeroase nostalgii în rîndul multor spectatori.
O probă surpriză a pus concurentele în situația de a face reclamă unui obiect întîlnit în gospodărie, ele întrecînd „cu brio” publicitatea pentru deodorante, cheia franceză și… hîrtia igienică. Proba de dans și o probă de alegere a modului de exprimare a sentimentelor între tineri, în care concurentele au fost copleșite cu buchete de flori și felicitări, au dus publicul spre nerăbdarea de a afla cîștigătoarea. Întrunind sufragiile juriului, dar și admirația spectatorilor, Mădălina Chiriac a fost desemnată atît „Miss Popularitate”, cît și „Miss Boboc”.
Șirul surprizelor acestui spectacol a fost completat de o prezentare de modă ecologică (cu ținute realizate din hîrtie) și de prezența, ca invitată, a vedetei oneștene de muzică ușoară Cristina Spătar, care a cucerit publicul prin interpretarea mai multor melodii. Străduindu-se să fie la înălțime, chiar clasa organizatoare (a XII-a Filologie – diriginte prof. Felicia Filip), a prezentat o paradă a modei. După cum am aflat de la organizatori, s-a muncit foarte mult pentru realizarea spectacolului-concurs, iar demn de menționat este că acesta a reușit să reflecte spiritul Colegiului „Cantemir” – de a face mereu, de la an la an, ceva mai bun și mai deosebit. (Ion MORARU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.