~2 min lectură 0 comentarii

Fapte bune de Sarbatori, cu Rompetrol

Redacția Ziarul de Bacău

Mai mult de 160 de copii din judetul Bacau il vor primi pe Mos Craciun, care vine cu sacul de daruri de la Rompetrol. La mijlocul lunii noiembrie, Grupul Rompetrol a demarat, prin intermediul programului de responsabilitate sociala „Impreuna pentru Fiecare”, initiativa „Ce fapta buna vrei sa faci de sarbatori?”. Timp de trei saptamani, din toata tara au fost inscrise peste 300 de proiecte pe, dintre care 139 au intrat in competitie, doua dintre cistIgatoatoare fiind din Bacau.
„Si la mine vreau sa vina Mos Craciun” este primul proiect, pentru 65 de copii cu handicap, aflati in grija Asociatiei de Sprijin a Copiilor cu Handicap Neuromotor din Bacau. Ei vor primi cadouri de Craciun, iar 12 dintre familiile nevoiase monitorizate de asociatie vor primi alimente de baza, pentru a avea o masa bogata de Sarbatori. Al doilea proiect, „Mos Craciun si prietenii sai” este o initiativa prin care cei 98 de copii cu dizabilitati ai Centrului Rezidential „Alexandra”, din judetul Bacau, vor primi cadourile pe care si le doresc si despre care deja i-au scris Mosului.
Tot in aceasta perioada, Rompetrol Downstream deruleaza cea mai ampla campanie de stringere de jucarii, „Ofera o jucarie!”. De asemenea, in statiile de carburanti Rompetrol au fost amplasate cutii speciale, sub brazii de Craciun, in care pot fi aduse jucarii, care vor fi donate orfelinatelor din tara. (Petru DONE)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.