Hristos se naste de fiecare data cind vorbim despre El lumii

De fiecare data cind retraim sarbatoarea Nasterii Domnului, un sentiment de tainica bucurie ne inunda fiinta. Sufletul nostru comunica cu toti cei ce apartin aceleiasi familii, aceleiasi traditii, Aceluiasi Hristos. Evenimentul intrarii Logosului in istorie ramine un mister metaistoric, desi el este cea mai concreta manifestare a lui Dumnezeu in timpul nostru. Cel vechi de zile, nascut fara de mama din Tata necauzat, coboara la noi, prin mama, fara de tata, pentru ca sa innoiasca pe omul cel cazut. Straina minune pentru orice minte, ingereasca sau omeneasca! De vreme ce totul este mister, va indemn in aceasta sfinta zi sa lasam misterul sa vorbeasca despre el insusi in noi!
Invatatura Bisericii noastre Ortodoxe despre marele eveniment al Nasterii Domnului este, de fapt, revelatia misterului dumnezeiesc, nu ansamblul unei doctrine abstracte, pe care trebuie sa ne-o insusim. Misterul nasterii este actul divin pe care Dumnezeu, in marea Sa iubire de oameni, il implineste in timp, si are ca scop restaurarea fiintiala a omului cazut, introducindu-l in starea paradisiaca initiala pe care a pierdut-o prin pacat. Biserica noastra ramine institutia divino-umana a misterelor si a revelatiei. (…) Hristos Se naste! El Se naste pentru noi, astazi, pentru ca suntem aici si am deschis pestera inimii ca sa-L primim. De aceea, Craciunul nu este o zi ca toate celelalte. Este ziua in care misterul sacru te incadreaza intr-un spatiu sfint si special. Sarbatoarea nu este numai o zi festiva intre toate celelalte zile ale anului. E ceva mai mult! Astazi, eternitatea intra si umple timpul efemer, iar timpul curgator intra in eternitate, fara sa se confunde cu ea. Astazi, Hristos, Fiul lui Dumnezeu, nascut din veci din Tatal, „prin Care toate s-au facut”, Se intrupeaza, devine real in lumea pe care El a facut-o, dar care, din cauza pacatelor, Ii era ostila. Astazi, prin sarbatoarea intrarii in timpul nostru a Cuvintului lui Dumnezeu, retraim re-crearea lumii, cea mai mare revolutie de la zidirea ei. Astazi, Biserica de pe pamint se uneste cu cea din cer pentru a cinta acelasi imn: „Slava intru cei de sus lui Dumnezeu si pe Pamint pace, intre oameni bunavoire”(Luca 2,14). (…)

Destinul omului este unul comunitar, in relatie interpersonala cu semenii

Hristos, Lumina din Lumina Tatalui, vine sa Se nasca din pururea Fecioara Maria in Pestera din Bethleem. Si pentru ca Se naste in lume, El Se naste si in noi. Prin urmare, si noi renastem sau ne re-cream astazi, in aceasta zi de mare praznic. Primindu-L pe Cel ce este: „Calea, adevarul si viata”, sufletele noastre se reinnoiesc pentru o viata noua si intr-o lumina lina venita din cer. Caci Hristos, invizibil si impenetrabil in natura Sa dumnezeiasca, a devenit vizibil prin asumarea firii omenesti. Cit de mare este aceasta bucurie nu putem sa cuantificam in termeni umani. Cum sa nu exaltam duhovniceste, admirind taina intruparii, care este taina mintuirii noastre? Cum sa nu ne miram cind Cel ce locuieste in pacea si lumina neapropiata a Tatalui paraseste tronul slavei Sale si devine unul dintre noi? Astazi, icoana Tatalui, din iubire pentru noi, ni se arata, Dumnezeu cel vesnic tinindu-Si promisiunea dintru inceput facuta protoparintilor. El Se face om asemenea noua, printr-o atitudine chenotica, fara sa paraseasca sinul Preasfintei Treimi si Se instaleaza ca om intr-o familie saraca, dar plina de slava. Dumnezeu alege sa Se nasca in sinul unei familii si sa creasca biologic si spiritual in felul acesta, pentru a ne arata ca destinul omului este unul comunitar, in relatie interpersonala cu semenii, familia devenind astfel proiectia terestra a comuniunii intratrinitare. Dumnezeu, din familia divina a Preasfintei Treimi, vine si intra intr-o familie paminteasca, aratind prin aceasta ca familia este imparatia lui Dumnezeu in miniatura aici, pe pamint. Biserica nascuta din coasta strapunsa a lui Hristos pe Golgota si implinita prin pogorirea Duhului Sfint la Cincizecime nu este altceva decit pridvorul imparatiei celei de sus, a Ierusalimului ceresc.

Secularismul incearca sa-l izgoneasca pe Dumnezeu din viata omului

Ca in fiecare an, Sfintul Sinod, prin vocea cea mai autorizata a forului nostru suprem bisericesc, Preafericitul Parinte Patriarh Daniel, a dispus ca anul care va incepe peste citeva zile sa puna in dezbaterea clerului si credinciosilor tema familiei crestine. Minunata idee a Intiistatatorului nostru, deoarece, in ultimul timp, familia trece printr-o mare dificultate. Societatea moderna sau postmoderna tinde sa distruga cea mai sacra celula a ei, printr-o relativizare a valorilor perene mostenite, oferindu-ne un peisaj eterogen, caruia ii lipseste coloana vertebrala. In aceasta amalgamare a evenimentelor cotidiene, prezentate cu titlul de stire, in care axa valorilor nu este inversata, ci bulversata, fundamentele vietii spirituale crestine trebuie sa ramina pentru noi un reper. Secularismul incearca sa-l izgoneasca pe Dumnezeu din viata omului, printr-o relativizare a mostenirii crestine, asa cum gherghesenii au facut acum doua mii de ani, izgonind pe Hristos din tinutul lor. Familia este segmentul social cel mai afectat. Casatoriile de proba sau cele impotriva firii, poligamia, concubinajul, implicatiile si rezultatele aberante ale ingineriei genetice, fecundatia in vitro, tendintele actuale de imitare a unor curente oculte sau subculturi de import de catre tinara generatie dau notiunii de familie un iz arhaic si desuet, lipsit de actualitate. Peste toate, criza financiara actuala acutizeaza si mai mult necesitatea reesalonarii prioritatilor in viata fiecaruia dintre noi, in felul acesta distrugindu-se inclusiv relatia reciproca si implicita intre persoana si societate. Evolutia excesiva a civilizatiei contemporane poate ucide in social cultul si cultura, care definesc sufletul umanitatii, de aceea este necesara o focalizare introspectiva a omului modern spre ceea ce da viata si este dinamic in acest imens angrenaj tehnicizant si anume familia.
Familia crestina trebuie sa-si recistige demnitatea si responsabilitatea pe care le-a avut dintotdeauna si care au fost evidentiate prin inspiratie in operele Sfintilor Parinti ai Bisericii. Sfintul Ioan Hrisostom defineste casatoria ca „taina a iubirii”, deoarece ea are puterea de a transfigura dragostea naturala, tributara simtualitatii si trupescului, intr-o iubire izvorita haric din iubirea divina trinitara interpersonala. In felul acesta, familia devine „icoana vie a lui Dumnezeu”, o microbazilica in care Hristos este prezent ca partener de dialog, o prezenta mistagogica ce face posibila accederea si prin intermediul familiei, ca institutie, spre indumnezeire.
Problematica sociala moderna nu trebuie sa destabilizeze familia, ci sa o intareasca, stiind ca iubirea sincera ofera puterea de a invinge orice obstacol. Astfel, familia devine o taina a iubirii rastignite si mintuitoare, finalitatea ei fiind procrearea, dar si conlucrarea sotilor in vederea mintuirii lor.
Nimic nu poate da sens vietuirii noastre in acest secol greu incercat decit raportarea la Hristos, Cel care S-a intors din moarte si Care a umplut de speranta doua milenii de vietuire crestina. Oricit de grea ni s-ar parea supravietuirea noastra in aceste circumstante, trebuie sa meditam la faptul ca acum doua mii de ani, intr-o pestera saracacioasa, Cel ce a facut cerul si pamintul, nestiut, alaturi de Fecioara Maria si de dreptul Iosif, fara a astepta onoruri, a primit destinul de rob in slujba Umanitatii pe care a creat-o. Aceasta meditatie dintr-o sfinta zi de praznic ne va face sa pasim intr-un alt nivel al intelegerii duhovnicesti, care este adevarata sursa de viata in Hristos. Avindu-l pe Hristos nascut in noi, vom putea intotdeauna si oriunde depasi toate neajunsurile pasagerei existente in care ne aflam.
Fie ca Hristos nascut in Casa piinii sa reverse peste lume pace, belsug si buna-intelegere, iar celor incredintati noua spre pastorie din cuprinsul arhiepiscopiei noastre, cler si credinciosi, le multumesc ca au dat dovada de solidaritate crestina, sarind in ajutorul celor care in vara acestui an au fost greu incercati din cauza revarsarii apelor. Pe toti va asigur de toata dragostea mea.
Harul Domnului nostru Iisus Hristos, dragostea lui Dumnezeu Tatal si impartasirea Sfintului Duh sa fie cu voi cu toti! Amin!

† Eftimie, Arhiepiscop al Romanului si Bacaului