Creditele acordate clientelei, în primele nouă luni ale anului, au depășit, la BRD – Groupe Société Générale, 23 de miliarde de lei (6,9 miliarde de euro), în creștere cu 42% față de aceeași perioadă a anului 2006. Creditele pentru persoane fizice reprezentau 50% din totalul creditelor acordate de bancă. Motoarele creșterii au fost, în sectorul persoane fizice, creditele imobiliare si creditele de consum, iar pentru clientela de persoane juridice, creditele pentru IMM-uri. De asemenea, BRD a înregistrat rezultate bune din activitățile de factoring și de carduri. Depozitele au crescut cu 36% și se apropie de 24 de miliarde de lei (7,1 miliarde de euro). Venitul net bancar a crescut cu 46% și a ajuns la 1.723 de milioane de lei (522 de milioane de euro). Cheltuielile generale, deși au rămas la un nivel ridicat, datorită investițiilor în dezvoltarea rețelei de agenții, au fost strict controlate, astfel încît coeficientul de exploatare a scăzut față de 30 septembrie 2006 și a ajuns la 43,2%.
Rezultatul brut din exploatare (fără impactul costului net al riscului) a ajuns la 978 de milioane de lei (297 de milioane de euro), în creștere cu 65%. Nivelul rezultatului net, conform cu obiectivele propuse pentru anul 2007, a ajuns la 682 de milioane de lei (207 milioane de euro), în crestere cu 43%. Rentabilitatea capitalurilor proprii (ROE) a fost de 40,2%, față de 34,9% la 30 septembrie 2006.
Grupul BRD număra peste 2,3 milioane de clienți activi persoane fizice și juridice și peste 8.200 de angajați. BRD a primit, pentru al treilea an consecutiv, titlul de „Cea mai bună bancă din România”. (Petru DONE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.