Astazi este 23 august. Pina in urma cu nouasprezece ani, aceasta data era marcata cu litere rosii in calendar, simbolizind ziua nationala a romanilor. Sarbatoare mare, cu parazi militare si demonstratii „entuziaste” ale oamenilor muncii din uzine si de pe ogoare, desfasurati in coloane infinite revarsindu-se pe marile bulevarde prin fata conducatorilor de partid si de stat ai judetului aflati in tribuna oficiala drapata in culorile tricolorului si instalata in fata sediului comitetului judetean pcr, astazi sediul Prefecturii. Cu fanfara militara tinind cadenta si conferind evenimentului o atmosfera fierbinte de sarbatoare intr-un ev aprins. Desi stinse de mult, ecourile uralelor, ovatiilor si aclamatiilor inca mai vibreaza prin urechile celor virstnici. Cu lozincile lor patriotarde: „Stalin si poporul rus/ Libertate ne-a adus!”, „Lumina vine de la Rasarit” sau „Cu partidu’ nostru-n frunte/ Vom avea victorii multe”. Cu cascade de „traiasca si-nfloreasca”, stoluri de porumei albi, ai pacii, care alegorice si grafice uriase consemnind succese epocale. Recuzite perfecte intr-un decor artificial si mincinos.
Urmau, apoi, petrecerile populare, care transformau Bacaul, dar si celelalte orase ale judetului, in scene ale belsugului si fericirii. Gratare pe care sfiriiau mititeii si fleicile la aproape fiecare colt de strada, stelaje cu bere si navete cu sticle de vin si apa minerala. Tarafuri de lautari cintind de mama focului si formatii artistice de amatori prezentindu-si spectacolele pe scenele improvizate in aer liber. Muzica, dans si veselie proletara descatusata. Parcul Gheraesti gemind de lume iesita la iarba verde si de asaltul acelorasi gratare promitatoare de dezmaturi culinare. Atmosfera identica la insula de agrement, in parcul Libertatii, la strandurile Tineretului si Letea. Pe Goanta comanesteana sau pe Osoiul moinestean, la Valea Uzului si Zemes. Fara a cuteza o escapada la Slanicul Moldovei, statiunea de la poalele Nemirei asaltata de zeci de mii de oaspeti dornici de a sarbatori in atmosfera de „cint, vin si femei,/ Cind le ai pe toate trei…”.
Au fost, si duse-s toate. Au intrat in istorie. 23 august nu mai e un simbol. Nu se mai scrie cu litera mare si este pus la index. I se aplica tratamentul pe care-l merita. Aceasta este, de altfel, soarta tuturor implanturilor fortate: nereusita; avortul neconditionat. Desi intuiam rezultatul demersului meu jurnalistic, am incercat sa testez cunostintele mai-tinerilor mei concitadini despre aceasta zi care, totusi, apartine istoriei relativ recente. Doar raspunsuri evazive si taceri intrebatoare. Zimbete condescendente si priviri mirate. A, da, au fost totusi citeva raspunsuri „la plesneala”: inaugurarea pietonalului din fata casei de cultura, festivalul Bacaului, demararea lucrarilor de consolidare si restaurare la vechea cladire a bibliotecii municipale, singurul asezamint monument de arhitectura si de patrimoniu istoric din zestrea orasului strajuit de simbolurile si statuia lui Bacovia.
23 august? Doar o zi de week-end. Poate ca, totusi, au dreptate concitadinii mei, ai vostri. Nu intotdeauna istoria e pe placul tuturor. Depinde de cine o scrie, cine o traieste si cine o judeca. Oricum, face parte din amintirile virstnicilor si din zestrea noastra.
Lasă un răspuns