Baietii lui Gabi Armanu intra repede in span, dupa doar un antrenament de acomodare desfasurat aseara, la Sala Colegiului National Pedagogic „Stefan cel Mare”.
Handbalistii au facut un antrenament intr-un loc unde sunt foarte bine primiti, lasând loc de ultime colegelor lor voleibaliste si adversarelor lor franceze, pentru meciul din Challenge, de azi.
Dar Stiinta Municipal Dedeman Bacau nu va fi la Sala Sporturilor pentru a ingrosa rândurile publicului, pentru ca in aceeasi zi intra in cantonament la Piatra-Neamt. Este locul obisnuit in care Stiinta se „alimenteaza” vara si iarna, gratie conditiilor foarte bune pentru acumulare fizica si refacere.
Dupa zece zile de Piatra-Neamt, Stiinta se va intoarce acasa si va sustine câteva partide amicale. Trei dintre acestea vor fi contra Bucovinei Suceava (pe 15, 22 si 29 ianuarie, primul si al treilea in deplasare), iar doua cu CSM Bucuresti (22 si 23 ianuarie, la Sala Sporturilor).
Dupa aceea, va reincepe campionatul, intrerupt pentru participarea României in preliminariile Campionatului European si pregatirea Turneului Final al Campionatului Mondial (care incepe peste nici doua saptamâni, in Suedia).
Daca va se va situat intre primele 12, România se va califica direct la TF al Jocurilor Olimpice de la Londra, din 2012. Peste doua zile incep si preliminariile CE Tineret, Stiinta Municipal Dedeman avându-i in lotul reprezentativ pe Grigoras, Ghita, G. Bujor si Tarâta, singurii care absenteaza din cantonamentul de la Piatra-Neamt.
Campionatul se reia pe 12 februarie. Stiinta va juca in cadrul etapei a XII-a cu „U” Transilvania Cluj, pe terenul acesteia. (P.K.)
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.