Raiffeisen Bank a lansat promoția „3 luni fără rate”, destinată întreprinderilor Mici și Mijlocii. Promoția se aplică creditelor IMM pe termen mediu și lung, acordate pînă la 31 decembrie 2007 companiilor cu cifra de afaceri de pînă la un milion de euro. Caracteristicile ofertei speciale de Sarbători sînt: 3 luni perioada de grație și zero comisioane de acordare. Astfel, în primele trei luni de la acordare clientul nu plătește rate din credit ci achită doar dobînda la sold. în plus, clientul este exceptat de la plata comisioanelor de analiză, evaluare garanții și acordare; toate aceste reduceri pot însemna pentru o companie economii de pînă la 3.000 de lei.
Creditele promotionale sînt destinate nevoilor de capital de lucru, investiții, precum și nevoilor nenominalizate. Perioada de grație de trei luni va ajuta întreprinderile Mici și Mijlocii să depășească mai ușor necesitățile financiare specifice lunilor de iarnă. Astfel clienții noștri vor putea să-și facă stocuri destinate vînzărilor de Sărbători, să efectueze plățile de sfîrșit de an sau să acorde reduceri clienților lor.
întreprinderile Mici și Mijlocii care accesează pînă la 31 decembrie 2007 un credit pe termen mediu sau lung cu rate, rambursează prima rată din împrumut peste 3 luni, adică abia în primăvara anului 2008, atunci cînd majoritatea companiilor își reiau ciclul de producție și capacitatea de rambursare crește. în plus, companiile au, la rîndul lor, posibilitatea de a acorda perioade de grație sau credite pentru furnizorii lor.
Informații despre toate produsele și serviciile destinate IMM, oferite de Raiffeisen Bank se pot obține prin serviciul Raiffeisen Direct pentru IMM, la numărul de telefon 021/302.91.41, de luni pînă vineri, între orele 8:00 – 20:00, sîmbăta între orele 9:00 – 15:00 sau pe site-ul: www.raiffeisen.ro. (Petru DONE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.