Biroul TAIEX al Comisiei Europene i-a invitat la București pe inspectorii în domeniul protecției consumatorilor pentru a discuta despre transpunerea în legislația romînească a prevederilor Directivei Europene privind combaterea practicilor comerciale incorecte. La acest seminar au fost invitați să participe, alături de specialiștii Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, atît de la nivel central, cît și de la oficiile teritoriale, reprezentanți ai magistraturii, ai CNA, precum și reprezentanți ai mediului de afaceri. „Scopul seminarului a fost acela de a se realiza o înțelegere uniformă a legislației europene în domeniul combaterii practicilor comerciale incorecte, precum și a aplicării acesteia la nivelul statelor membre”, spune Mirel Miclăuș, inspector șef adjunct OJPC Bacău. Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor speră că pînă la sfîrșitul anului Directiva 29/2005 CE să se regăsească în legislația națională, în beneficiul consumatorilor. (Ramona IONESCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.