Citeva zeci de somatii de plata au ajuns, zilele trecute, pe rolul Judecatoriei Onesti, actiunile fiind declansate de Termon SRL, fosta firma de termoficare, impotriva celor cu datorii mari la apa calda si caldura. Debitele pentru care s-au inceput procedurile in instanta de judecata sint destul de vechi, de pe timpul cind activitatea de termoficare era asigurata de Termon SRL, mai inainte de a fi preluata de actuala societate de termoficare, Termon CT SA. „Unii au ajuns la datorii de 30 – 40 milioane de lei vechi, la care se calculeaza si penalitatile – ne-a spus Cezar Ciobanu, administratorul unic de la Termon SRL. In total, datoriile de la populatie se ridica la circa 3,9 miliarde de lei vechi. Cei care au datorii trebuie sa faca eforturi sa si le plateasca, deoarece ei pot fi executati silit si risca sa-si piarda chiar si casele, daca nu-si achita restantele. Exista multe cazuri de datornici care au o situatie financiara foarte buna, dar care au fost neglijenti sau nu au vrut sa-si plateasca datoriile”.
Reaua-vointa este un element de care judecatorii tin cont intotdeauna, mai ales ca au fost cazuri in care parlamentari, directori sau patroni de firme nu si-au platit datoriile, desi aveau venituri foarte mari. Acelasi lucru se intimpla si cu penalitatile, pe care judecatorii le aproba sau nu. Spre exemplu, unul dintre datornicii din ultimul lot care a ajuns in instanta avea restante de 2.800 de lei (28 milioane de lei vechi), la care s-au aprobat penalitati de inca 2.700 de lei, el avind de achitat acum suma de 55 milioane de lei vechi.
Desi a preluat activitatea de termoficare de putin timp, Termon CT SA inregistreaza aceeasi situatie ca si Termon SRL. „Daca socotim in ansamblu, datoriile totale ale populatiei nu sint foarte mari si nici foarte vechi, intirzierea la plata fiind de o luna, maxim doua – ne-a spus Marcel Iordache, administratorul unic de la Termon CT SA. Dar sint si persoane care au acumulat datorii mai mari. Procedura de recuperare a debitelor in instanta este una obisnuita, iar dosarele se intocmesc in ordinea marimii si vechimii datoriilor”. (George MARTIN)
Lasă un răspuns