Trei locuinţe din municipiul Ploieşti au fost cuprinse de flăcări, vineri dimineaţă, suprafaţa afectată de incendiu fiind de aproximativ 800 mp.
Potrivit unui comunicat de presă al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova, incendiul a cărui cauză nu a fost încă stabilită s-a propagat rapid din cauza distanţei mici dintre cele trei construcţii şi a prezenţei unor cantităţi mari de materiale combustibile constând în elemente de construcţie din lemn şi textile.
De asemenea, exista posibilitatea ca focul să se propage şi la imobilele învecinate.
La locul incendiului s-au deplasat opt autospeciale de lucru cu apă şi spumă, două autospeciale pentru salvare de la înălţime, un autocamion de intervenţie, patru autospeciale de primă intervenţie şi comandă şi ambulanţa SMURD, echipele de intervenţie lichidând focul după aproximativ o oră.
În urma evenimentului, nu au fost înregistrate victime. AGERPRES
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.