~2 min lectură 0 comentarii

Aproape 5 milioane de euro pentru microintreprinderi la tara

Redacția Ziarul de Bacău

– in judetul Bacau au fost semnate contracte de finantare pentru 17 proiecte depuse la Masura 312 din Programul national de Dezvoltare Rurala

Contractele semnate pentru finantarea celor 17 proiecte depuse in judetul Bacau pe Masura 312 – „Sprijin pentru crearea si dezvoltarea de microîntreprinderi” a Programului National de Dezvoltare Rurala aduc beneficiarilor aproape cinci milioane de euro. In judet – ne-a informat directorul Oficiului Bacau al Agentiei de Plati pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit, Codrina Pascaru -, au fost depuse, la aceasta Masur, 67 de cereri. O noua sesiune de primire a cererilor de finantare pentru Masura 312 va avea loc în perioada 2 – 31 mai.

Activitatile veterinare, cabinetele de traduceri, serviciile de consultanta din mediul rural pot primi pina la 200.000 de euro nerambursabili. Banii se pot obtine prin Masura 312. Astfel, microîntreprinderile din mediul rural pot primi sprijin financiar nerambursabil pentru derularea de activitati juridice, de contabilitate si audit financiar, dar si pentru consultanta în management. Totodata, sint eligibile si cabinetele de arhitectura, consultanta tehnica sau de testari si analize tehnice.
Oportunitati de finantare au si activitatile de design specializat, fotografie sau de traduceri autorizate.
O categorie aparte de activitati care pot primi finantare prin Masura 312 sint cele veterinare, mai precis cabinetele medicale veterinare, care beneficiaza si de un punctaj mai mare în criteriile de selectie.
Avind în vedere lipsa de servicii profesionale de calitate în mediul rural, finantarea nerambursabila, pe care un solicitant o poate obtine, constituie o sansa importanta pentru dezvoltarea unor activitati profitabile. Finantarea nerambursabila în cadrul acestei Masuri de investitii poate ajunge pina la 70% din valoarea totala eligibila a investitiei, dar nu va putea depasi 200.000 de euro.
Masura 312 se încadreaza în Axa III – „Îmbunatatirea calitatii vietii în zonele rurale si diversificarea economiei rurale” a Programului National de Dezvoltare Rurala si are ca obiectiv general dezvoltarea durabila a economiei rurale prin încurajarea activitatilor non-agricole, în scopul cresterii numarului de locuri de munca si a veniturilor aditionale. Beneficiarii eligibili pentru sprijinul financiar nerambursabil acordat prin Masura 312 sint micro-întreprinderile si persoanele fizice neînregistrate ca agenti economici, care se vor angaja, însa, ca pina la data semnarii contractului de finantare sa fie autorizate cu un statut minim de persoana fizica autorizata si sa functioneze ca microîntreprinderi. Fondurile europene nerambursabile acordate prin Masura 312 pot sprijini peste 200 de activitati eligibile, care vor fi dezvoltate numai în mediul rural.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.