Podul patimilor noastre

Nu cred ca exista pedeapsa mai mare pentru soferii bacauani decit sa fie obligati sa traverseze „podul” de la Serbanesti. Fie zi de lucru, fie week-end, calvarul este acelasi. Niste prieteni din Iasi au avut nefericita ideea de a veni la acest sfirsit de saptamina in Bacau pentru a-si vizita parintii. Dupa-amiaza de vineri si-au petrecut-o la coada de la intrarea in oras, iar duminica au trait aceeasi experienta pe traseul invers. Municipiul a devenit un fel de capcana pentru locuitorii lui: daca s-ar inchide si pasarelele de la Letea si Margineni, am fi inchisi intr-un fel de fortareata a incompetentei. Pentru ca chiar si dupa ce Podul de la Serbanesti va fi gata (peste o luna, peste un an…), orasul acesta are nevoie de noi porti. Ar trebui deja sa inceapa constructia a inca vreo doua poduri care sa asigure tranzitul alternativ pe E85. In campania electorala, toti candidatii la postul de primar ne desenau fel de fel de variante la aceasta problema. Acum este liniste. Concediile pe plajele insorite au mai diminuat din entuziasmul initial…
Nu stiu citi bani a inghitit santierul de la podul patimilor noastre. Nu cred ca sint putini. Deseori, am auzit declaratii ale constructorilor sau ale autoritatilor care ne asigurau ca se munceste pe rupte, cu maxima eficienta. Intimplarea face ca in saptamina precedenta am tot traversat Bistrita. Statul cu orele la cozile interminabile mi-a dat ragazul sa privesc la cele ce se intimpla. Muncitorii care abia se miscau prin arsita ii numarai pe degetele de la o mina. As fi curios sa aflu citi sint trecuti pe statele de plata in baza carora se calculeaza facturile inaintate catre beneficiar si care este identitatea acelor salariati extrem de neproductivi. De asemenea, ar trebui sa se verifice daca in acte se vorbeste despre munca in week-end. Cel putin in ultimele doua saptamini, de vinerea la prinz si pina lunea tirziu, in zona lucrarilor nu stau decit politistii de la Circulatie si niste paznici toropiti de caldura.
Nu stiu ce fel de constructori sint astia! Intr-un asemenea domeniu, cind ai vreme buna, lucrezi (in schimburi, cu mai multe echipe) si sapte zile pe saptamina, 14 ore pe zi. Odihna este pentru lunile de iarna, atunci cind pe viscol nu poti turna nici beton, nici asfalt… Dupa cum arata activitatea pe santierul nostru, pare ca avem de-a face cu o firma de domnisoare sensibile, care stau cu gindul mai mult la zilele libere, decit la cele de munca… Oricite explicatii tehnologice ni s-ar oferi si oricit de ofuscati s-ar arata „specialistii” responsabili pentru aceasta lucrare, dupa cum merg treburile, intreaga tarasenie pare o gluma proasta (si, eventual, penala). Construirea unui pod de citeva sute de metri nu poate dura ani de zile! Romanii au ridicat peste Dunare, in urma cu doua milenii, un pod de piatra in mai putin de doi ani (dupa cum spun istoricii si relicvele antice). Daca podul de la Drobeta s-ar fi construit in ritmul si cu eficienta celui din Bacau, si astazi ar fi stat dacii la pescuit, pe malul sting, si s-ar fi distrat pe seama neputintei marelui imperiu… Oare inginerul sirian Apollodor nu mai are nici un urmas?