Cele cinci clopote noi ale Catedralei Ortodoxe „Pogorârea Sfântului Duh” din Onești, aduse în municipiu încă din iulie 2006, ar putea să fie montate pînă la sfîrșitul acestui an, după cum a apreciat primarul Emil Lemnaru. „în zilele următoare, se va finaliza cota la care se pot introduce suporții pentru clopote – ne-a declarat Emil Lemnaru, primarul municipiului Onești. Vor fi 4 clopote într-un turn, cel dinspre Belvedere, și un altul, cel mare, într-un alt turn, dinspre Casa de Cultură. Este foarte probabil ca toate clopotele să fie amplasate pînă la sfîrșitul anului, dacă vremea va fi favorabilă. Ne rugăm la Dumnezeu ca vremea să permită continuarea lucrărilor”.
Cele cinci clopote, care au mărimi și tonalități diferite, au fost turnate în Austria, la fabrica „Grassmayer” din Innsbruk. La turnarea lor a asistat și protopopul de Trotuș, Constantin Alupei, care s-a deplasat în Austria, special pentru acest eveniment. După ce au fost aduse la Onești, clopotele au fost sfințite, în cadrul unei ceremonii religioase oficiate de Prea Sfințitul Ioachim Băcăuanul, arhiereu vicar al Episcopiei Romanului și Hușilor, și de protopopul Constantin Alupei. Toate cheltuielile legate de fabricarea clopotelor au fost suportate de patronii unei societăți comerciale din Onești, enoriași ai catedralei. (George MARTIN)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.